Curs de formare a managerilor de situri UNESCO, găzduit de județul Hunedoara

În perioada 14 – 19 iulie 2019, în municipiul Deva se desfășoară un curs de fomare dedicat abordării integrate a managementului patrimoniului mondial, în contextul dezvoltării durabile la nivel local și național.

Evenimentul, desfășurat în sala de conferințe a Hotelului Deva sub forma unor ateliere cu mai multe module, reunește specialiști români și străini din sfera gestionării patrimoniului cultural și a protecției mediului, fiind organizat în comun de UNESCO, prin intermediul Biroului Regional pentru Știință și Cultură al UNESCO în Europa,și Institutul Național al Patrimoniului, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Consiliului Județean Hunedoara.

Pe parcursul acestei săptămâni, participanții la curs vordiscuta cu cei patru lectori ai UNESCO despre principalele concepte și prevederi pentru a înțelege corect managementul bazat pe valori în contextul patrimoniului mondial și pentru a defini, evalua și îmbunătăți sistemele de gestionare a patrimoniului.O atenție deosebită va fi acordată rolului comunităților, în acest cadru, precum și abordărilor metodologice pentru a asigura angajarea deschisă, incluzivă și pro-activă a mai multor părți interesate, în vederea stabilirii unor abordări de management mai potrivite pentru gestionarea continuității și schimbării în interiorul și în jurul locurilor de patrimoniu.O altă temă principală ce va fi discutată în cadrul atelierului o reprezintă necesitatea de a aborda integrarea managementului patrimoniului mondial în cadrul dezvoltării durabile la nivel național și local, în vederea creării unei relații reciproc avantajoase între protecția patrimoniului cultural și procesele de dezvoltare durabilă.

Scopul cursului este acela de a dobândi cunoștințe, abilități și competențe sporite în rândul participanților la ateliere, familiarizarea specialiștilor cu nevoile specifice ale proprietăților actuale/ potențiale ale României și familiarizarea cu experiențele de gestionare ale patrimoniuluimondial din întreaga lume și pentru o varietate de tipologii.

Pe parcursul întregii săptămâni, evenimentul va reuni prezentări ale specialiștilor români și străini, activități de grup, sesiuni interactive și vizite la fața locului, împărțite în trei module tematice. În cadrul modulelor 2 și 3, vor fi prezentate o serie de studii de caz cu scopul de a susține învățarea din experiențele în domeniu și pentru o varietate de tipologii de patrimoniu.În plus, sesiunile de lucru în grup vor fi dedicate studiilor de caz din România, fiind programate și unele vizite în teren. Prezentările din cadrul studiilor de caz au în vedere:componenteleproprietății Patrimoniului Mondial „Cetățile Dacice din MunțiiOrăștie”, patrimoniulreligios medieval din județul Hunedoara incluspe Lista Provizorie, celelalte5 (cinci)proprietăți ale Patrimoniului Mondial cultural românesc.

Partajează această știre

Lasă un răspuns