“Cupa Râușor” la minifotbal

Competiția de minifotbal ajunsă acum la cea de a treia ediție s-a desfășurat în Zona de agrement de la Râușor, iar la întreceri s-au înscris șase echipe reprezentând comune din Țara Hațegului, împărțite în două serii de câte trei formații.

Prima grupă a fost alcătuită din echipele din Râu de Mori, Sălașu de Sus și Sântămăria Orlea, iar cea de a doua din comunele Totești, Bretea Ro­mână și General Berthelot.
După meciuri palpitante, locul al treilea a revenit celor de la Totești, care s-au impus, în finala mică, la lovituri de departajare, în fața celor de la Râu de Mori, iar trofeul le-a revenit celor de la Bretea Română, care, în partida decisivă, au învins, la limită, echipa din Sântă­mă­ria Orlea.

Partajează această știre

Lasă un răspuns