Din cauza problemelor apărute în aprovizionarea cu cărbune a Termocentralei Mintia, programul de funcționare al școlilor și grădinițelor din municipiul Deva este pus sub semnul întrebării.
Din acest motiv, am avut astăzi, la sediul Primăriei, o întâlnire pe tema modului de funcționare a unităților de învățământ, în condițiile în care Termocentrala Mintia nu va reporni.
La întâlnire au fost prezenți cei doi viceprimari ai municipiului Deva: Ferdinand Pogocsan Zoltan și Gabriel Ilieș, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar al Județului Hunedoara-Ilie Pârvan și directorul Colegiului Național Decebal Deva-Marin Florin Ilieș (consilier local și președintele Comisiei pentru activități științifice, învățământ, cultură, activități sportive și de agrement din cadrul Consiliului Local al Municipiului Deva).
Am discutat telefonic și cu directorul Termocentralei Mintia, Mircea Birău care ne-a informat că mai are pe stoc în prezent, 2100 tone de cărbune și așteaptă încă un transport de cărbune, în această noapte.
Astăzi, la ora 21:00, Termocentrala Mintia va reporni grupul energetic și după ce instalația va ajunge să funcționeze în parametrii optimi, joi, 11 februarie 2021, în cursul serii, în municipiul Deva va fi reluată furnizarea agentului termic (căldură și apă caldă) la parametrii normali.
Luăm în calcul însă și varianta în care Mintia nu va avea asigurat stocul de cărbune necesar funcționării în condiții normale, începând de săptămâna viitoare.
În acest caz, duminică, 14 februarie, unitățile de învățământ din municipiul Deva vor convoca Consiliile de Administrație și conform Ordinului Comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății nr.3235/93, art. 3, alin. 2 vor solicita Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara trecerea de luni, 15 februarie 2021, la învățământul online.
Acest lucru nu va fi necesar pentru Colegiul Național ,,Decebal” Deva și Colegiul Național Pedagogic ,,Regina Maria” Deva, deoarece aceste unități de învățământ au centrale proprii pe gaz și nu depind strict de Termocentrala Mintia.
Vă vom informa în timp util despre orice modificare apărută în programul de funcționare al școlilor și grădinițelor din municipiul Deva.
Sănătatea copiilor noștri este importantă și vom lua toate măsurile necesare pentru ca ei să fie în siguranță.
Nicolae-Florin OANCEA
Primarul Municipiului Deva