Cu un singur click, românii pot dărui lumină caselor de copii, căminelor de bătrâni și școlilor

Noua ediție a campaniei E.ON România „Dăruieşte Lumină”, își propune să ajungă la 1.000.000 kWh dăruiți instituțiilor sociale din întreaga țară. Până acum, compania a donat 800.000 kWh de energie și, odată cu ediția din acest an, urmează să mai doneze încă 200.000 kWh, prin contribuția utilizatorilor din rețelele sociale.

Astfel, românii cu conturi de Facebook și Instagram au la dispoziție trei modalități diferite de a se implica în campanie. Aceștia pot să dea Share felicitărilor personalizate create pentru fiecare instituție în parte, să instaleze rama ”Dăruiește Lumină” la poza de profil de Facebook sau să folosească filtrul de Instagram dedicat campaniei.Orice variantă ar alege, vor contribui cu 50 kWh pentru instituția pe care o vor nominaliza, fără să îi coste nimic.

Instituțiile incluse în ediția din acest an a campaniei sunt: Casa de copii Sf. Iosif din Odorheiu Secuiesc, Căminul pentru Persoane Vârstnice Târgu Mureș, Liceul Special Sfânta Maria Arad, Asociația Steps of Hope Sibiu, Grădinița Specială Fălticeni, Centrul pentru Educație Incluzivă Dumbrăveni, Asociația de Caritate Proiect Theodora Cluj-Napoca, Centrul pentru Educație Incluzivă Christiana Bocșa, Congregația Fiicelor Sf. Maria Iași și Centrul de Recuperare Copii Podul Lung Timișoara.Mai multe informații despre instituțiilor participante pot fi găsite pe website-ulwww.daruiestelumina.ro, dar şi pe pagina de Facebookdedicată campaniei.

Campania se bucură de susţinerea mai multor bloggeri şi influenceri, care au aflat direct de la sursă poveștile emoționante ale fiecărei instituții beneficiare.Mai mult, felicitările personalizate au fost realizate împreună cu unul din cei mai populari creatori de conținut de pe platformele de socializare, Flick.

Cea de-a șasea ediție a campaniei „Dăruiește Lumină” se derulează în perioada 17 – 24 decembrie 2019, iar cantităţile de energie oferite vor fi scăzute din factura de energie electrică sau gaze naturale a instituţiilor beneficiare.

Începând cu anul 2005, E.ON România a susţinut cu peste 14 milioane de euro numeroase proiecte de responsabilitate socială în comunităţile în care îşi desfăşoară activitatea, numărul total al beneficiarilor acestor iniţiative ridicându-se la aproximativ 310.000.

Despre „Dăruieşte Lumină

Campania „Dăruieşte Lumină” reprezintă încă un exemplu de implicare a E.ON România în viaţa comunităţilor locale.
Prima ediție a campaniei s-a desfăşurat în luna aprilie 2015, când au fost oferiți 100.000 kWh unui număr de 12 instituţii – spitale, şcoli, case de copii şi case de bătrâni din 10 județe. Iniţiativa a fost continuată în luna decembrie a aceluiaşi an, când au fost dăruiți peste 200.000 kWh către 800 de familii nevoiaşe, nominalizate de prieteni sau rude, precum şi în decembrie 2016, când 200.000 kWh au fost oferiți către alte 16 instituţii. În 2017, aproximativ 20.000 de români au decis să se implice şi au dăruit unui număr de 14 instituţii200.000 kWh de electricitate sau gaze naturale puşi în campanie de E.ON, iar în 2018 peste 1.000 români au contribuit cu energie instalându-și o ramă personalizată la fotografia de profil de Facebook, cantitatea totală de kWh acordată fiind de 100.000.
Campania s-a calificat anul trecut în finala Digital Communication Awards de la Berlin, alături de proiecte de amploare din întreaga Europă.

Partajează această știre

Lasă un răspuns