Crişcior: Vechea groapă de gunoi devine amintire

Administraţia locală din comuna Crişcior a câştigat un nou proiect cu finanţare nerambursabilă pentru dezvoltarea unui centru de aport voluntar.

Practic, în comună se va construi un punct de colectare a deşeurilor care nu pot fi ridicate în mod obişnuit de la gospodăriile populaţiei. Altfel spus, colectarea şi depozitarea gunoiului se va face într-un mod civilizat, care va respecta toate normele de mediu şi va rezolva, pentru autorităţi şi populaţie, problema spinoasă a deşeurilor pe care operatorii actuali nu le pot prelua.

„Vor putea fi colectate, în mod gratuit, diverse deşeuri care rezultă din activităţile de zi cu zi, dar pe care operatorii de salubritate nu le pot prelua pentru că ele nu fac obiectul contractelor încheiate. Este vorba despre deșeuri de hârtie și carton, sticlă, metal, material plastic, cauciuc, lemn, textile, ambalaje. La acestea se adaugă deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii și acumulatori uzaţi, dar și deşeuri din construcții. În cadrul acestui centru vor fi fi preluate deșeuri voluminoase, inclusiv saltele și mobilă”, a explicat primarul comunei Crişcior, Ovidiu Furdui.

El a arătat că aceste centre de aport voluntar (CAV) nu presupune cheltuieli suplimentare pentru cetăţeni, singura obligaţie a oamenilor fiind ca deşeurile să fie transportate până la locul de depozitare.

Toate operaţiunile ulterioare se desfăşoară într-un sistem de reciclare separată, prietenos cu mediul înconjurător.

„Totul se desfăşoară fără costuri din partea oamenilor şi cât mai igienic cu putinţă. Nu vor fi mirosuri. Colectăm în CAV-uri deşeurile care nu pot fi preluate acum, reciclabile şi deşeuri biodegradabile. CAV-ul va fi construit în zona haldei de zgură din Crişcior”, a explicat primarul Ovidiu Furdui.

Proiectul de realizare a CAV-ului are o valoare de 5 milioane de lei, fonduri atrase prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, din care o parte foarte mică este suportată de la bugetul local. Investiţia se află în procedură de licitaţie.

Partajează această știre

Lasă un răspuns