Crişcior: Staţii de încărcare a vehiculelor electrice, pe lista proiectelor administraţiei locale

Noile tendinţe în ceea ce priveşte parcul auto au intrat în atenţia autorităţilor locale din comuna Crişcior. Conducerea primăriei are în pregătire un proiect care vizează construirea unor staţii de încărcare a maşinilor electrice pe raza comunei, investiţia, estimată la 800.000 de lei, urmând să fie finanţată din fonduri  al Administraţiei Fondului de Mediu.

Este doar una dintre investiţiile aflate pe agenda publică a administraţiei locale, deoarece conducerea primăriei caută soluţii de finanţare şi pentru alte obiective ce ţin de infrastructura localităţii. Este vorba despre introducerea apei potabile în satul Zdrapţi şi modernizarea drumurilor comunale.

„Sunt proiecte evaluate la circa 11,8 milioane lei ce pot fi finanţate prin Programul Naţional Anghel Saligny. Ne dorim să extindem sistemul de apă şi canalizare din satul Zdrapţi şi să asfaltăm toate străzile. Sunt proiecte ambiţioase pe care sperăm să le putem duce la bun sfârşit în următorii doi ani. Condiţia este să obţinem finanţarea necesară, deoarece din fondurile bugetului local este aproape imposibil să derulăm investiţii de amploare”, a menţionat primarul comunei Crişcior, Ovidiu Furdui.

Administraţia locală este în contact cu tot ceea poate aduce finanţare nerambursabilă în bugetul de investiţii al comunei, tocmai pentru că fără aceşti bani nu pot fi demarate alte proiecte importante pentru comunitate. Cu siguranţă, experienţa acumulată în ultimii ani va aduce sorţi de izbândă pentru obiectivele pe care şi le-a propus administraţia locală, deoarece pe lista proiectelor cu finanţări nerambursabile se regăsesc multe investiţii de interes public.

Partajează această știre

Lasă un răspuns