Mai multe proiecte de investiţii se află pe agenda publică a conducerii Primăriei Crişcior, o parte dintre acestea având ca termen de finalizare anul 2020. Una dintre investiţiile prioritare, şi care ar urma să fie gata până în toamnă, este cea referitoare la construirea unei grădiniţe noi, cu program prelungit, în comuna Crişcior. Lucrările sunt aproape de final.
„Este o lucrare foarte importantă pentru cetăţenii comunei, în special pentru cei mai tineri care au nevoie de un loc sigur în care să-şi lase copiii, iar aceştia să fie bine educaţi. Am tratat construcţia grădiniţei ca pe un obiectiv prioritar, iar acum suntem în faza de finalizare a acestuia”, a precizat primarul comunei Crişcior, Ovidiu Furdui.
Practic, în câteva săptămâni grădiniţa va deveni funcţională în întregime, deoarece au mai rămas de executat câteva lucrări de finisaj interior.
Dotările unităţii de învăţământ pentru preşcolari sunt în faza de contractări, prin lansarea licitaţiilor prevăzute de lege, aşa că se estimează că grădiniţa ar putea fi gata de „pus la lucru”, în această vară.
Grădiniţa va putea primi 30 de copii din comuna Crişcior. Lucrările au costat peste un milion de lei.