Crişcior: Ghidurile de finanţare europeană limitează şansele comunelor mici la dezvoltare

Comuna Crişcior este una dintre unităţile administrativ-teritoriale din România care s-a evidenţiat în atragerea de fonduri pentru dezvoltarea locală. O dovedeşte faptul că anul trecut administraţia locală a fost premiată pentru că a reuşit să obţină fonduri importante pentru proiecte locale.

Cu toate acestea, primarul comunei, Ovidiu Furdui, a apreciat recent că este necesară schimbarea legislaţiei în domeniu. În opinia sa, accesul la finanţările nerambursabile trebuie să fie mult mai deschis şi spre comunităţile mici, cu o populaţie sub 2.000 de locuitori.

„Din experienţa pe care o am în administraţia publică locală, şi lucrez de 20 de ani în acest domeniu, cunosc nevoile oamenilor şi ale autorităţilor locale. Este foarte clar că nu te poţi dezvolta cu sumele atrase la bugetul local, dacă faci parte dintr-o comunitate mică. Însă, tot atât de adevărat este şi faptul că actualele reglementări defavorizează comunele mici, care au mai puţin de 2.000 de locuitori. Ghidurile de finanţare limitează depunerea unor proiecte sau impun condiţii imposibil de îndeplinit, aşa că ar trebui schimbată legislaţia”, a fost de părere primarul comunei Crişcior.

Edilul local are dreptate în ceea ce susţine, dacă este să luăm în calcul faptul că tinerii au plecat din mediul rural la oraş sau în străinătate, unde îşi pot face un rost mai aproape de dorinţele lor. Cei care ar dori să revină acasă nu au altă şansă decât să facă naveta la o fabrică din zonă sau să lucreze în agricultură. Iar de aici se intră într-un cerc vicios, deoarece un investitor nu este interesat să-şi deschidă o afacere într-o localitate în care nu are de unde selecta forţa de muncă şi nu are utilităţile minim necesare (canalizare, apă curentă, drumuri bune, reţea de gaze naturale).

Prin urmare, comunele cu mai puţin de 2.000 de locuitori vor continua să se confrunte cu lipsa fondurilor şi cu fenomenul depopulării determinat de condiţiile de trai.

Concluzia este evidentă pentru că nu accesul la obţinerea unor finanţări europene nu ar mai trebui să fie îngrădită de numărul populaţiei, motiv pentru care legislaţia ar trebui revizuită.

Partajează această știre

Lasă un răspuns