Introducerea gazului metan în gospodăriile oamenilor reprezintă principala prioritate a administraţiei locale din comuna Crişcior, pentru acest an. Contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor a fost semnat anul trecut, valoarea fondurilor câştigate de Primăria Crişcior fiind de 32 milioane lei.
„Principalul proiect de investiţii al acestui an este introducerea gazului metan în gospodăriile populaţiei. Am terminat proiectarea, urmează să obţinem autorizaţia de construire. Eu sper ca lucrările efective să înceapă într-o lună de zile. Ne propunem ca proiectul să fie gata în acest an. Sunt foarte multe beneficii de pe urma introducerii gazului metan. De exemplu, la ora actuală, principala sursă de încălzire pe timp de iarnă este lemnul. Gazul metan va rezolva problema lemnului de foc”, a spus primarul comunei Crişcior, Ovidiu Furdui.
Proiectul prevede construirea unei reţele de gaz în lungime de 44,8 km, iar numărul beneficiarilor se ridică la circa 1.500 de familii din comună.
Pe de altă parte, Primăria Crişcior a început să încaseze taxele şi impozitele locale pe acest. Nu au fost aplicate majorări, cu excepţia celor prevăzute de lege şi care se referă la o indexare cu rata inflaţiei comunicată de Institutul Naţional de Statistică.
„Am început să încasăm impozitele locale pe acest an. Oamenii vin să plătească, majoritatea dintre ei, acum, la început de an. Pentru cei care achită impozitele integral până la data de 31 martie se aplică o reducere de 10%, aşa cum s-a stabilit în Consiliul Local. Nu au fost făcute majorări de taxe, cu excepţia unei indexări cu rata inflaţiei, comunicată de Institutul Naţional de Statistică şi pe care suntem obligaţi să o aplicăm, potrivit legislaţiei în vigoare”, a mai arătat primarul comunei Crişcior, Ovidiu Furdui.