Salariul asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav se majorează, ca urmare a creșterii salariului minim brut pe economie cu 10%, de la 3.000 lei la 3.300 lei, începând cu data de 1 octombrie 2023, conform Hotărârii Guvernului nr. 900/2023.
Majorarea salariului minim brut pe economie reprezintă o valoare netă de 2.079 lei, față de 1.898 lei, cât era până acum.
Astfel, începând cu luna octombrie 2023, toți asistenții personali vor fi salarizați la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
În același context, se majorează cu 181 de lei și indemnizația lunară pentru persoana cu handicap grav, cuantumul acesteia fiind egal cu salariul net al asistentului personal gradația 0, potrivit legislației care reglementează drepturile și obligațiile persoanelor cu dizabilități.
Conform legii, persoana cu handicap grav poate opta între asistent personal și primirea unei indemnizații lunare.
Plata indemnizației lunare se asigură de către primăriile în a căror rază teritorială își are domiciliul sau reședința persoana cu handicap grav. De asemenea, autoritățile administrației publice locale au obligația să prevadă în bugetul local sumele necesare din care se suportă salarizarea, precum și celelalte drepturi cuvenite asistenților personali.
În prezent, în evidența Direcției de Asistență Socială Deva se află aproximativ 800 persoane cu handicap grav, dintre care aproape un sfert au optat pentru asistent personal.
Direcția de Asistență Socială Deva