Astăzi a început livrarea şi montarea primelor echipamente IT în mai multe unităţi educaţionale din oraş. Este vorba despre table inteligente (display-uri interactive). În zilele următoare urmează să fie livrate laptop-uri, imprimante multifuncţionale, routere, videoproiectoare, scanere portabile pentru documente, camere pentru videoconferinţe şi alte dotări din domeniul IT solicitate de fiecare şcoală în parte.
Într-o primă fază se vor livra echipamentele comandate pentru laboratoarele de informatică, atelierele de practică, laboratoarele de ştiinţe şi cabinetele medicale.
În faza a doua vor fi vizate peste 300 de săli de clasă care vor avea, de asemenea, table inteligente, videoproiectoare, laptop-uri, unităţi „all-in-one”, imprimante multifuncţionale şi alte dotări din această categorie de care au nevoie.
Toate acestea sunt posibile mulţumită unei finanţări în valoare totală de aproximativ 4 milioane de euro câştigată de Primăria Hunedoara prin PNRR, în cadrul proiectului intitulat pe scurt „CRED ÎN HUNEDOARA”.
În cadrul aceluiaşi proiect, în lunile următoare se va înlocui şi mobilierul din peste 260 de săli de clasă din grădiniţele, şcolile şi liceele municipiului Hunedoara.
„Deşi pare un proiect simplu de implementat, nu este chiar aşa. A trebuit să derulăm proceduri de achiziţie publică separate, pe mai multe „loturi” de produse. Mă bucur că s-a depăşit faza licitaţiilor şi am ajuns la faza de implementare efectivă. Acest proiect este rezultatul cooperării cu toţi directorii de şcoli din oraş, pentru că fiecărei unităţi şcolare i s-a solicitat un „necesar” înainte de ca Primăria să depună cererea de finanţare. Aşa se face că, pe lângă table inteligente, videoproiectoare, laptop-uri imprimante, tablete şi sisteme de sunet, pe lista achiziţiilor se numără şi echipamente specifice nevoilor fiecărei unităţi, ca de exemplu sisteme electronice de învăţare sau microscoape digitale. În perioada aceasta semnăm şi contractele pentru furnizarea de mobilier nou. Acesta urmează să fie livrat în mai multe tranşe, în măsură ce iese de pe poarta fabricilor”, explică primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.