– Cantitățile colectate sunt cu peste 25% mai mari decât în celelalte perioade din an
Totul arată a Crăciun: goana după cadouri, traficul sufocat, magazinele pline, decorurile din vitrine, brazii împodobiți și pregătirile din case. Aproape că nu ne putem gândi că Sărbătorile ar putea avea și o latură mai puțin luminoasă, însă există și aceasta. Mâncarea irosită, ambalajele inutile și cadourile nedorite, toate reprezintă probleme importante pentru mediu. Potrivit managerului general al Brai-Cata, Bogdan Constantinescu, această perioadă aduce, de la un an la altul, cantități-record de deșeuri la gropile de gunoi, cu peste 25% mai mari decât în alte perioade din an. Expertul în colectare separată a deșeurilor susține că situația s-ar putea îmbunătăți, dacă fiecare dintre noi am aplica câteva reguli care protejează mediul, pe termen lung.
Cadourile ambalate excesiv
Neplace să fie împachetate colorat cutiile în care punem cadourile sau chiar fiecare obiect de sub brad, așa că folosim uneori în exces hârtie de ambalat, fundițe și bandă adezivă, doar așa, pentru plăcerea de a desface darurile. Împachetăm practic cutiile din plastic sau din carton ale jucăriilor, cutiile de încălțăminte și chiar dulciurile ambalate, doar ca să arate ca în filmele de Crăciun, fără să ne gândim că plătim degeaba pentru o hârtie care nu este de niciun folos și ajunge, de fiecare dată, la coșul pentru deșeuri menajere, nefiind reciclabilă.
SOLUȚIA: Unul din cele mai simple moduri de a reduce cantitatea de deșeuri produsă de cadouri este economisirea și refolosirea hârtiei de ambalaj lucioasă și colorată, pungilor de cadouri și panglicilor. De asemenea, felicitările cu sau fără sclipici primite de Crăciun, care ar urma să fie aruncate, pot fi tăiate în dreptunghiuri mici și utilizate ca etichete pentru cadouri, în anul următor.
În cazul ambalajelor din carton este indicat să fie urmărite indicațiile de depozitare imprimate pe fiecare în parte, funcție de materialul din care sunt realizate, pentru a afla dacă trebuie depozitate în categoria reciclabile sau în recipientul pentru fracția umedă.
Cantitățile prea mari de mâncare
De Crăciun, milioane de tone de alimente sunt puse la gunoi fără ca măcar să apuce să ajungă pe masa de Sărbătoare. Iar fenomenul nu este întâlnit doar la noi, ci în toată lumea. Dorința de a avea masa îmbelșugată ne face de multe ori să cumpărăm și să gătim în exces, fără a ține cont de necesarul real. Iar aceasta se întâmplă an de an.
SOLUȚIA: Cea mai mare parte a acestor deșeuri alimentare pot fi evitate printr-o planificare prealabilă a necesarului de preparate și implicit a cantităților de ingrediente cumpărate. Aici funcționează foate bine clasica listă de cumpărături. În cazul cantităților rămase soluția este fie împărțirea cu apropiații sau cu oamenii aflați în dificultate, fie transformarea preparatelor rămase, în alte mâncăruri delicioase sau congelarea acestora, dacă este posibil.
Brazii de Crăciun
Bradul e sinonim cu Crăciunul, așa că este nelipsit din fiecare casă. Din plastic sau natural, acest decor tradițional produce anual sute de tone de deșeuri, majoritatea ajungând la groapa de gunoi. Dacă în privința brazilor naturali o colectare eficientă îi poate trimite pe drumul către reciclatori, în privința brazilor artificiali aceștia ajung de fiecare dată printer deșeurile nereciclabile, din cauza amestecului de plastic și metal care nu poate fi separat.
SOLUȚIA: Înainte de a duce brazii utilizați, către punctele de colectare, o scurtă verificare pe site-urile operatorilor de salubritate din zona în care vă aflați poate face diferența între un brad poluator și unul reciclat. În multe cazuri, copacii colectați sunt mărunțiți și transformați în așchii de lemn și compost, pentru a fi utilizați în parcuri și grădini. În privința brazilor artificiali, pentru ca efectele asupra mediului să fie minime, este ideal ca fiecare astfel de brad să fie utilizat cel puțin 10-12 ani înainte de a fi înlocuit, iar atunci când chiar nu mai este dorit, să fie donat unei organizații de caritate sau unei familii care nu își permite un astfel de decor de sărbătoare.
„Potrivit statisticilor realizate la nivel mondial, plasticul și ambalajele folosite de Crăciun ar putea cuprinde pământul, în jurul Ecuatorului, de 9 ori. E lesne de înțeles de ce reciclarea este o metodă eficientă prin care putem reduce impactul nedorit al Crăciunului asupra mediului. Folosirea cât mai multor ambalaje reciclabile, reducerea cantității de ambalaje nereciclabile și reutilizarea acestora în anii următori ar diminua foarte mult cantitatea de deșeuri pe care o producem. În plus, un trend care câștigă tot mai mult teren în toată lumea – oferirea de experiențe celor dragi, sub forma unor excursii, ședințe SPA, ieșiri la masă, cursuri pentru deprinderea de noi abilități, zboruri-cadou, întreceri pe circuit și multe altele – ar rezolva mare parte din problema deșeurilor. Mai mult decât atât, devine tot mai populară închirierea bradului de Crăciun artificial, atât pentru reducerea amprentei de carbon, cât și pentru economisirea spațiului de depozitare și înnoirea permanent a modului de decorare”, a conchis Bogdan Constantinescu.