CORONAVIRUS: Numărul infecţiilor în România a ajuns la 12.567. Creşte numărul celor vindecaţi la 4328

Grupul de Comunicare Strategică a raportat, vineri, alte 327 de infecții cu noul coronavirus.

Numărul total al cazurilor a ajuns la 12.567.

La ATI, în acest moment, sunt internați 249 de pacienți.

Bilanțul deceselor epidemice a ajuns la 726.

4.328 persoane s-au vindecat.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.060 de  persoane. Alte 20.886 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 183.688 teste.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 2.348 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus):

1.387 în Italia, 560 în Spania, 29 în Franța, 271 în Germania, 71 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite și Suedia.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 91 de cetățeni români aflați în  străinătate, 29 în Italia, 19 în Franța, 26 în Marea Britanie, 8 în Spania, 4 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția și unul în SUA, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 21 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 8 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Partajează această știre

Lasă un răspuns