Până astăzi, pe teritoriul României, au fost confirmate 18.070 de cazuri de persoane infectate cu COVID-19. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 11.399 au fost declarate vindecate și externate.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate alte 213 de noi cazuri de îmbolnăvire, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. Este o ușoară creștere față de raportările din ultimele zile.
Numărul cazurilor noi înregistrate în interval de 24 de ore nu a mai trecut de 200 din 16 mai. Ieri erau raportate 145 de cazuri noi.
Până acum, 1179 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
La ATI, în acest moment, sunt internați 188 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 6.973 de persoane. Alte 60.423 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 368.482 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 342 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 833 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 278 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 122.600 lei.
De asemenea, în data de 23 mai a.c., 61 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 3.067 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.699 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franța, 576 în Germania, 87 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 106 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 35 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 22 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 9 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.