Grupul de Comunicare Strategică a raportat, miercuri, alte 326 de infecții cu coronavirus. Au fost efectuate 12.585 de teste în ultimele 24 de ore.
Bilanţul epidemiei a ajuns la 27.296 de cazuri de SARS-CoV-2.
Dintre persoanele confirmate pozitiv, sunt 19.314 pacienți vindecați.
Numărul deceselor a urcat la 1.667, cu 16 mai multe față de marți:
În intervalul 30.06.2020 (10:00) – 01.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 16 decese (5 bărbați și 11 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Dâmbovița, Mehedinți, București, Neamț, Olt, Prahova și Suceava.
Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 decese la persoane de peste 80 de ani.
Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
La ATI, în acest moment, sunt internați 222 pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 833 de persoane. Alte 60.363 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 722.697 de teste./www.europafm.ro