Autoritățile sanitare au transmis, vineri, 4 februarie, bilanțul infectărilor cu SARS-CoV-2 din ultimele 24 de ore.
Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 4 februarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 31.776 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 97 decese, dintre care unul anterior intervalului de referință.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 10.927, cu 208 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 1.036 de persoane, cu 43 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 1.036 de pacienți internați la ATI, 875 sunt nevaccinați.
Din totalul pacienților internați, 850 sunt minori, 826 fiind internați în secții, cu 3 mai puțin decât în ziua anterioară și 24 la ATI, cu 4 mai mult decât în ziua anterioară.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 32.618 teste RT-PCR (19.259 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.359 la cerere) și 68.817 teste rapide antigenice. /www.europafm.ro