Situaţia actualizată pentru judeţul Hunedoara – 15 aprilie 2020
Informaţii centralizate de la începutul perioadei de monitorizare
Număr persoane ieşite din carantină: 267
Număr persoane aflate în carantină: 375
Număr persoane aflate în izolare: 2.370
Număr persoane ieşite din izolare: 3.313
Număr persoane vindecate şi externate: 53
Cazuri confirmate de la începutul monitorizării, conform datelor prezentate de I.N.S.P: 320
În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne din judeţul Hunedoara au desfăşurat misiuni în contextul Stării de Urgenţă, al respectării pervederilor ordonanţelor militare şi al prevenirii răspândirii infecţiilor cu noul coronavirus, astfel:
- În perioada care a trecut de la precedenta raportare, 10 militari I.S.U Hunedoara cu 3 mijloace tehnice au fost implicaţi în 9 misiuni de transport, spre judeţele de reşedinţă la revenirea în ţară, a persoanelor care urmează să se izoleze la domiciliu şi în misiuni de deplasare la centrele de carantină şi transfer al persoanelor cu Covid 19. De asemenea, pompierii au realizat operaţiuni de decontaminare a personalului sau tehnicii din dotare. Toate activitățile desfășurate la nivelul județului pentru prevenirea răspândirii virusului sunt coordonate de către Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Hunedoara.
- În cadrul acțiunilor punctuale, realizate pe raza județului Hunedoara în data de 14.04.2020, structurile Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, au aplicat 76 amenzi în valoare totală de 101.000 lei.
- Ieri, 14 aprilie, personalul medical din cadrul Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Hunedoara a efectuat misiuni pentru deplasarea persoanelor la centre de carantină şi transportarea testelor prelevate spre clinici de specialitate din Cluj şi Timişoara.
- Echipele de jandarmi din judeţul Hunedoara au efectuat 65 de misiuni, cu 85 jandarmi şi au aplicat 8 sanctiuni valoare 16.100 lei pentru nerespectarea prevederilor ordonanţelor militare.
În acţiunile care au loc zilnic în judeţul Hunedoara sunt implicaţi şi lucrători ai Poliţiilor locale şi ai Ministerului Apărării Naţionale.