Cea de-a doua raportare a zilei, pentru judeţul Hunedoara, arată că numărul persoanelor aflate în izolare la domiciliu este 544. La centrele de carantină se află 34 persoane iar numărul de persoane confirmate şi înregistrate cu „COVID 19” este 21, din care 7 persoane sunt declarate vindecate.
Totodată, considerăm că este necesar să aducem în atenția cetățenilor județului Hunedoara o clarificare a termenilor pentru a nu se crea o stare de panică în rândul populației:
Contactul apropiat al unui caz confirmat
Contactul apropiat este definit ca:
– Persoana care locuieşte în aceeaşi gospodărie cu un pacient cu COVID-19;
– Persoana care a avut contact fizic direct cu un caz de COVID-19 (de exemplu strângere de mână neurmată imediat de igiena mâinilor);
– Persoana care a avut contact direct neprotejat cu secreţii infecţioase ale unui caz de COVID-19, (de exemplu în timpul tusei, atingerea unor batiste cu mâna neprotejată de mănuşi);
– Persoana care a avut contact faţă în faţă cu un caz de COVID-19 la o distanţă mai mică de 2 metri şi pe o durată de peste 15 minute;
– Persoana care s-a aflat în aceeaşi încăpere (de exemplu sală de clasă, sală de şedinţă, sală de aşteptare din spital) cu un caz de COVID-19, timp de minimum 15 minute şi la o distanţă mai mică de 2 metri;
– Persoana din rândul personalului medico-sanitar sau altă persoană care acordă îngrijire directă unui pacient cu COVID-19 sau o persoană din rândul personalului de laborator care manipulează probe recoltate de la un pacient cu COVID-19, fără portul corect al echipamentului de protecţie.
Caz suspect – Pacient cu infecție respiratorie acută (debut brusc al cel puțin unuia din următoarele: tuse, febră, durere în gât, scurtarea respirației (creșterea frecvenței respiratorii) care necesită sau nu spitalizare și în perioada de 14 zile anterioare debutului simptomelor a întrunit cel puțin unul din următoarele criterii epidemiologice: • A avut contact apropiat cu un caz confirmat sau probabil de COVID-19 SAU • A avut istoric de călătorie internațională.
Caz confirmat – o persoană cu confirmare în laborator a infecției cunoul coronavirus, indiferent de semnele și simptomele clinice.
Recomandări privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii coronavirus ( COVID -19 )
1.Evitați zonele aglomerate unde sunteți expuși la contact direct și/sau interacțiune cu un număr mare de persoane, de tipul adunărilor publice, cozi, zone de trafic intens, zone de recreere.
2.Limitați la maximum orice contact direct cu alte persoane, în afara celor care fac parte din familia restrânsă, prin gesturi cum ar fi: strângerea mâinilor, îmbrățișările, sărutul obrajilor sau al mâinilor, atingerea fețelor cu mâinile.
3.Păstrați o distanță semnificativă, de 1,5 metri, față de celelalte persoane pe care le întâlniți. În cazul în care vă aflați în transportul în comun încercați să NU stați față în față cu alte persoane.
4.Asigurați-vă, după folosirea transportului în comun, că v-ați igienizat mâinile înainte de a vă atinge fața, nasul sau gura.
5.Folosiți, pe cât posibil, rute sau modalități alternative de transport pentru a evita zonele aglomerate de trafic de persoane. În cazul în care programul vă permite, folosiți intervalele orare cu nivel scăzut de trafic de persoane.În zonele urbane, pentru distanțe mici, se recomandă folosirea modalităților alternative de deplasare, fie cu bicicleta/trotineta electrică, fie mersul pe jos.
6.Evitați pe cât posibil părăsirea domiciliului, cu excepția deplasărilor strict necesare pentru serviciu sau pentru aprovizionare cu cele necesare traiului.
7.În cazul în care călătoriți într-o țară expusă infecției cu noul coronavirus există riscul ca la momentul revenirii în țară, în funcție de actualizarea zonelor roșii/galbene, să fie necesar să rămâneți în carantină/izolare la domiciliu timp de 14 zile, împreună cu familia.
8.Respectați normele de igienă personală!
Având în vedere Hotărârea nr. 10/14.03.2020 a comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, menționăm că toate persoanele asimptomatice sosite în România începând cu data intrării în vigoare a acestei hotărâri, din țări care înregistrează cel puțin 500 de cazuri de îmbolnăviri cu noul coronavirus au obligația de a se autoizola la domiciliu, în locația declarată la intrarea în țară pentru o perioadă de 14 zile.
Atragem atenția din nou asupra acestei necesități de a respecta cu strictețe măsurile instituite de autorități pentru prevenirea și limitarea riscului de răspândire a infecției cu noul coronavirus ( COVID – 19), pentru aceasta fiind necesară cooperarea și implicarea cetățenilor.
Facem precizarea că, nerespectarea condițiilor de izolare intră sub incidența Articolului 352 din Codul Penal, conform căruia nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă penală!