Copiii ar putea fi consulaţi de autorităţile locale şi centrale atunci când sunt promovate proiecte care le sunt dedicate, a anunţat la Hunedoara, Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, gazdă a Conferinţei la Nivel Înalt pe Probleme de Tineret, Copii şi Familie, ce a avut loc la Castelul Corvinilor, din localitate.
Oficialul guvernamental a menţionat că în cadrul lucrărilor conferinţei au fost prezenţi mai mulţi copii care şi-au exprimat dorinţa de a conlucra cu autorităţile pentru a putea rămâne, mai târziu, alături de familii.
„În cadrul conferinţei am avut şi participarea copiilor, participarea tinerilor, persoane care şi-au spus punctul de vedere apăsat, care şi-au exprimat dorinţa de a conlucra mână-n mână cu autorităţile locale pentru a realiza cele mai bune măsuri pentru familie, pentru copii, pentru tineri, astfel încât ei să poată să rămână acasă, fiecare acolo unde s-a născut şi unde şi-ar dori să locuiască în continuare alături de părinţi şi după terminarea studiilor”, a menţionat Natalia Intotero.
În acest context, ministrul Familiei a precizat că pe agenda Camerei Deputaţilor se află un proiect de lege prin care copiii şi tinerii vor putea lua parte la procesul decizional în implementarea proiectelor desrulate de autorităţile locale sau centrale, care le sunt dedicate. Proiectul ar putea intra în dezbaterea parlamentarilor în cursul săptămânii viitoare, Camera Deputaţilor fiind cameră decizională.
„Practic, prin intermediul acestui proiect autorităţile locale, autorităţile centrale au posibilitatea şi obligaţia morală, să spun aşa – pentru că cei care nu vor face acest lucru nu vor fi pedepsiţi, să îi consulte pe copii, copiii care au un board de conducere, începând cu vârsta de 14 ani, în procesul de luare a deciziilor. Este foarte importantă conlucrarea cu toţi cetăţenii, iar aici, în speţă, conlucrarea cu tinerii, cu copiii, pentru implementarea proiectelor care vin să satisfacă nevoile acestora. Trăim într-o evoluţie rapidă şi e foarte important să fim conştienţi de această evoluţie şi de nevoile concrete ale tinerilor”, a declarat ministrul Familiei.
Ea a remarcat faptul că există deja primării, cum sunt cele din municipiul Hunedoara şi din oraşul Jibou, unde copiii au fost consultaţi de autorităţi atunci când au fost luate decizii care îi priveau în mod direct.
Manifestul de la Hunedoara
Conferința de Nivel Înalt pe Probleme de Tineret, Familie și Copii de la Hunedoara a marcat şi 35 de ani de la semnarea Convenției ONU cu privire la drepturile copilului și a celei de-a 30-a aniversări a Anului Internațional al Familiei.
Lucrările s-au desfăşurat în prezența Reprezentantei Speciale a Secretarului General al ONU privind violența împotriva copiilor, Dr. Najat Maala M’jid. Alături de înaltul oaspete au fost prezenți miniștri, secretari de stat și oficiali guvernamentali din Austria, Benin, Bulgaria, Malta, Polonia, Slovacia, precum și reprezentanți ai Guvernului României.
Evenimentul a fost axat pe schimbul de experiență, cunoștințe și bune practici privind procesele sociale, economice și demografice care afectează copiii și familiile și pe construirea de noi parteneriate.
Zeci de delegați internaționali, precum și reprezentanți ai Guvernului României, ai agențiilor ONU și ai organizațiilor neguvernamentale, copii și tineri au participat la acest eveniment.
Conferința de Nivel Înalt pe Probleme de Tineret, Familie și Copii a avut trei piloni cheie, drepturile copilului, tineretul și familia, care sunt interconectați și esențiali pentru construirea unor societăți reziliente, care prioritizează bunăstarea tuturor cetățenilor.
Un moment special în timpul conferinței a fost adoptarea unui document privind drepturile copiilor, tinerilor și familiilor – Manifestul de la Hunedoara, reprezentând un angajament față de politicile realizabile, solicitând guvernelor și parlamentelor, organizațiilor internaționale, societății civile și comunităților locale să construiască societăți reziliente în care fiecare copil, fiecare familie și fiecare tânăr are posibilitatea de a se dezvolta.
„Mă bucur să revin în România la doi ani de la prima mea vizită și să constat că autoritățile au continuat pașii importanți făcuți pentru combaterea violenței împotriva copiilor. Implementarea Garanției Europene pentru Copil și a Strategiei Naționale pentru Protecția și Promovarea Drepturilor Copilului este în grafic, fiind esențială pentru a se asigura că un set de servicii integrate vin în sprijinul celor mai vulnerabili copii și a familiilor acestora, fără a lăsă pe nimeni în urmă. Romania, ca o țară deschizătoare de drumuri în combaterea violenței împotriva copiilor și organizatoare a acestei conferințe internaționale, continuă să demonstreze că schimbarea este posibilă dacă asigurăm investiții durabile în protecția, împuternicirea și bunăstarea tuturor copiilor și a îngrijitorilor acestora”, a declarat Dr. Najat Maala M’jid, Reprezentantă Specială a Secretarului General al ONU privind violența împotriva copiilor salutând, totodată, adoptarea Manifestului de la Hunedoara privind Drepturile Copilului, Familiei și Tineretului.