Cooperare internaţională: OPERAȚIUNEA „TRIVIUM”

Poliția Română, cu sprijinul EUROPOL și în cooperare cu autorități de aplicare a legii din alte 12 state europene, a acționat, în sistem integrat, timp de 4 zile, pentru combaterea infracțiunilor contra patrimoniului. În țara noastră, în urma operațiunii „TRIVIUM”, au fost reținute 81 de persoane, fiind indisponibilizate aproape 900 de grame de aur.

Astfel, în cadrul Proiectului EMPACT – Combaterea Infracțiunilor contra patrimoniului, Operațiunea „TRIVIUM” a fost organizata în România, Olanda, Belgia, Cipru, Germania, Danemarca, Spania, Franța, Italia, Lituania, Polonia, Portugalia și Marea Britanie.

Ea s-a desfășurat în sistem integrat, pe teritoriul statelor europene implicate, sub forma unor zile comune de acțiune – Joint Action Days (JAD) și a avut ca scop combaterea grupurilor organizate de criminalitate itinerantă, specializate în comiterea de infracțiuni contra patrimoniului, în special a furturilor din locuințe, tâlhăriilor comise la magazinele de bijuterii, furturilor din societăți comerciale prin utilizarea de moduri deosebite de operare și a furturilor de biciclete de lux.

La nivel național, Direcția de Investigații Criminale a coordonat activități punctuale ce au vizat și identificarea unor bunuri care provin din comiterea de infracțiuni, a persoanelor care le dețin, precum și a persoanelor urmărite sau dispărute.

Un ofițer de poliție din cadrul Direcției de Investigații Criminale a fost prezent la sediul Europol, unde s-a alăturat grupului de lucru constituit din membrii statelor participante în cadrul proiectului, care a intermediat în timp util schimbul de date operative.

În urma activităților din România, au fost reținute 81 de persoane, dintre care 61 cu diverse implicări în săvârșirea de infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului, fapte comise atât în România, cât și pe teritoriul unor state membre ale Uniunii Europene.

De asemenea, au fost indisponibilizate 877,28 de grame de aur, de la societăți de profil (amanet, magazine de bijuterii). Au fost depistate și puse sub sechestru 18 autoturisme urmărite internațional, care fac obiectul unor dosare instrumentate în străinătate (furt, înșelăciune și abuz de încredere).

Totodată, polițiștii au depistat 22 de persoane urmărite la nivel național și internațional, fiind depistate și 12 persoane dispărute.

Au mai fost ridicate, în vederea efectuării cercetărilor, 30 de biciclete fără acte de proveniență sau cu suspiciuni legate de proveniența lor.

La nivel național, activitățile (percheziții domiciliare, controale ale unor autoturisme și societăți comerciale etc.) au fost desfășurate de polițiști din cadrul structurilor de investigații criminale, investigare a criminalității economice, ordine publică, rutieră, însoțiți, în unele cazuri, de specialiști din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală și Oficiului Pentru Protecția Consumatorului.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Unității Centrale de Analiză a Informațiilor și Centrului de Cooperare Polițienească Internațională.

Partajează această știre

Lasă un răspuns