În prima săptămână a lunii mai s-au efectuat 64 de acţiuni de control. Din aceste acţiuni 51 au fost în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi 13 în domeniul relaţiilor de muncă).
Au fost sancţionate patru societăţi comerciale (trei pentru încălcarea legislaţiei securităţii şi sănătăţii în muncă şi una pentru nerespectarea codului muncii şi legislaţiei incidente). Toate sancţiunile aplicate au fost avertismente urmarea gradului mic de pericol social.
Deşi în perioada menţionată au fost şi Sărbătorile Pascale, inspectorii de muncă au desfăşurat acţiuni specifice de control, iar din totalul acţiunilor realizate, un număr de 32 au vizat şi respectarea măsurilor dispuse pentru limitarea răspândirii Covid. Aceste controale s-au făcut în urma acţiunilor comune la nivelul judeţului cu alte instituţii (ISU Hunedoara, IJJ Hunedoara, DSP Hunedoara, CJPC Hunedoara, CSVSA Hunedoara).
Printre neconformităţile depistate frecvent în domeniul relaţiilor de muncă enumerăm: Netransmiterea datelor din contractele de muncă, în termenele legale prin intermediul aplicaţiei ReviSal; nerespectarea de către angajator a prevederilor art. 119 din Legea 53/2003 republicată, cu modificările și completările ulterioare privind obligația angajatorului de a ţine la locul de muncă evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidenţierea orei de începere şi a celei de sfârşit al programului de lucru, şi de a supune controlului inspectorilor de muncă această evidenţă, ori de câte ori se solicită acest lucru, nerespectarea de către angajator a prevederilor art. 164 alin.(1) din Legea 53/2003 republicată, cu modificările și completările ulterioare privind obligația angajatorului de a garanta în plată un salariu cel puțin egal cu salariul minim brut pe țară stabilit prin H.G., Nerespectarea de către conducătorul unităţii, reprezentantul legal al acestuia, angajaţi, prepuşi sau alte persoane aflate în locaţiile supuse controlului a prevederilor art 23, al.1, lit.b din Legea nr.108/1999(R), în sensul ca nu au fost indeplinite in totalitate masurile dispuse în controalele anterioare.