Primăria Municipiului Deva este singura administrație locală care a majorat contribuția pentru susținerea și finanțarea SMURD Hunedoara.
Contribuţia anuală a municipiului Deva la Asociaţia „Salvital” Hunedoara, pentru susţinerea şi finanţarea SMURD Hunedoara a fost majorată cu 3 lei/locuitor, începând cu 1 martie 2020.
Astfel, valoarea contribuției va fi de 8 lei/locuitor, potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 60/2020, ținându-se cont de numărul de locuitori comunicat de Direcția Județeană de Statistică Hunedoara, valabil la data de 1 iulie a anului anterior.
În luna ianuarie 2020, Asociaţia „Salvital” Hunedoara a solicitat Consiliului Local Deva analizarea posibilității de majorare – de la 5 lei, la 10 lei – a contribuției municipalității pentru susţinerea şi finanţarea SMURD, având în vedere salarizarea inferioară a paramedicilor angajați ai asociației (aproximativ 2.000 de lei, salariul net al unui paramedic), precum și faptul că nivelul contribuției nu a mai fost majorat din anul 2012.
Potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 60/2020, valoarea anuală a contribuției municipiului Deva la Asociația ”Salvital”, pentru susținerea și finanțarea SMURD Hunedoara va fi de 551.280 de lei, față de 346.935 de lei cât a fost anul trecut.
Plata contribuţiei anuale pentru susţinerea şi finanţarea SMURD Hunedoara se efectuează lunar, în tranşe egale, din bugetul local.