Primăria Municipiului Deva a plătit astăzi, 24 noiembrie 2021, o nouă tranșă de bani din bugetul local către Spitalul Județean de Urgență din Deva.
Municipalitatea a virat suma de 729.894,71lei, în baza contractelor de asociere încheiate între Municipiul, Deva și Spitalul Județean de Urgență din Deva.
Banii au fost folosiți de spital pentru achiziționarea de:
● Aparat de ventilație Highflow (secția Anestezie și Terapie Intensivă)
● Motor osteosinteză (secția Chirurgie Plastică)
● Dermatom (secția Chirurgie Plastică)
● Trusă chirurgie mâini (secția Chirurgie Plastică)
● Videolaringoscop (secția Anestezie și Terapie Intensivă)
● Trusă osteosinteză (secția Chirurgie Plastică)
● Concentrator de oxigen (secția Pneumologie)
● Doppler vascular (secția Chirurgie Plastică)
● Aparat de ventilație mecanică (secția Anestezie și Terapie Intensivă)
● Videogastroscop HDTV (secția Anestezie și Terapie Intensivă)
Spitalul Județean de Urgență Deva este în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, însă sănătatea devenilor și calitatea actului medical sunt prioritare pentru administrația publică locală.
Continuăm să susţinem Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva pentru achiziţionarea de aparatură și echipamente medicale, conform solicitărilor şefilor de secţii din Spitalul Județean de Urgență.
Nicolae-Florin OANCEA
Primarul Municipiului Deva