Astăzi, împreună cu deputatul Lucian Heiuș am avut o întâlnire de lucru la București, cu Ministrul Finanțelor Publice, domnul Florin Cîțu.
Scopul întâlnirii a fost acela de a urgenta obținerea avizului pentru transferarea poligonului armatei, aflat în zona Archia, în suprafață de 28 de hectare, din proprietatea Ministerului Apărării în proprietatea Municipiului Deva.
Din discuțiile purtate cu ministrul de finanțe am primit asigurarea că până vineri, 12 iunie, vom obține avizul de la Ministerul Finanțelor și dosarul va fi trimis pentru obținerea ultimului aviz de la Ministerul Justiției, înainte de hotărârea de guvern.
Am avut și o discuție la sediul Guvernului cu Premierul României, domnul Ludovic Orban care mi-a promis că după ce vom obține cele două avize de la ministere va iniția o hotărâre de guvern pentru a face transferul de proprietate al Poligonului Armatei.
După o muncă de peste 2 ani, pot să afirm că suntem pe ultima sută de metri pentru a rezolva această problemă.
Cele 28 de hectare de teren vor fi atribuite conform Legii nr. 15/2003, tinerilor din Deva, cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani, pentru construirea unei locuințe proprietate personală, în ordinea în care au depus cererile și cu respectarea criteriilor și a condițiilor prevăzute de lege.
Nicolae-Florin OANCEA
Primarul Municipiului Deva