Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, împreună cu subprefecții Oana Andreea Biriș și Szell Lorincz au fost prezenți sâmbătă la deschiderea centrului de vaccinare din comuna Băița. Locuitorilor comunei, care s-au înscris pe liste, li s-a administrat prima doză de vaccin împotriva „COVID 19”.
Tot sâmbătă, echipa de conducere a Instituției Prefectului a fost în comuna Certeju de Sus, unde persoanele vaccinate în urmă cu 21 de zile au primit cea de-a doua doză.
Au fost vaccinați aproape 400 locuitori ai celor două comune hunedorene.
Activitățile medicale în cele două centre mobile au fost coordonate de medicii Luca Constantin și Ștefan Repede.
Organizarea vaccinării persoanelor din aceste localități a fost posibilă, în primul rând datorită cadrelor medicale voluntare dar și cu sprijinul Instituției Prefectului, al primarilor din Băița și Certeju de Sus, al Direcției de Sănătate Publică, Poliției Române, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și al Serviciului de Telecomunicații Speciale – Hunedoara.
Potrivit prefectului județului Hunedoara, Călin Petru Marian, inițiatorul acțiunilor de vaccinare cu ajutorul caravanelor mobile, echipe de medici și asistente vor continua să vaccineze în săptămânile următoare, locuitorii zonelor rurale din nordul și centrul județului Hunedoara.
Foto: Centrul de vaccinare Crăciunești – comuna Băița