Continuă demersurile pentru reabilitarea drumului spre Sanatoriul din Brad

Începute în luna aprilie a acestui an prin preluarea în administrare a sectorului în lungime de 2,645 km, demersurile pentru reabilitarea drumului spre Sanatoriul de Pneumoftiziologie din Brad continuă după ce, miercuri, Consiliul Județean (CJ) Hunedoara a aprobat Nota conceptuală și Tema de proiectare.

Sectorul de drum vizat se află în imediata apropiere a sanatoriului și se află într-o stare avansată de degradare, structura rutieră fiind necorespunzătoare, iar îmbrăcămintea bituminoasă având durata de exploatare mult depășită. De asemenea, regimul de scurgere a apelor este deficitar întrucât, pe unele porțiuni, nu sunt amenajate dispozitive de scurgere a apelor (șanțuri sau rigole), iar cele existente sunt nefuncționale. Zidurile de sprijin amplasate adiacent drumului prezintă o stare avansată de degradare.

„Nu numai drumul în sine prezintă probleme, ci și zidurile de sprijin, unele grav afectate. Oportunitatea reabilitării acestui drum este dată de necesitatea asigurării unui acces spre sanatoriu în condiții de siguranță a circulației”, a declarat Mircea Flaviu Bobora, președintele CJ Hunedoara.

În cadrul acestui proiect, pe lângă îmbunătățirea condițiilor de circulație, vor fi executate lucrări de consolidare a zidurilor și de revizuire a sistemului de colectare a apelor pluviale.

Valoarea estimată a proiectului se ridică la 2 milioane de lei (inclusiv TVA), finanțarea fiind asigurată din bugetul județului.

Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad se află în administrarea Consiliului Județean Hunedoara, și este situat pe dealul Măgura, la o altitudine de 450 metri, într-o zona nepoluată, împădurită, la o distanță de aproximativ 4 km față de municipiul Brad. Unitatea are un număr de 155 de paturi, repartizate pe două secţii de pneumologie. Drumul care asigură accesul spre sanatoriu a fost dat în folosință în anul 1976.

Partajează această știre

Lasă un răspuns