Consiliul Județean Hunedoara, întrunit în ședință extraordinară în sistem videoconferință, a adoptat două proiecte de hotărâre care vin în sprijinul persoanelor refugiate în România din calea conflictului armat din Ucraina.
Primul punct al ordinii de zi, adoptat cu unanimitate de voturi, a prevăzut aprobarea asocierii dintre Consiliul Județean Hunedoara, prin Consiliul Județean Hunedoara, cu Societatea Națională de Cruce Roșie Română.
La punctul doi înscris pe ordinea de zi a fost adoptat proiectul de hotărâre care prevede alocarea sumei de 550.000 lei din bugetul propriu al Județului Hunedoara pe anul 2022 în vederea finanțării activităților specific umanitare și de sprijin pentru refugiații care provin din zona de conflict militar din Ucraina.
Potrivit președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, 400.000 de lei vor fi virați în conturile Societății Naționale a Crucii Roșii Române, iar 150.000 de lei sunt destinați achiziționării a 80 de paturi cu tot cazarmamentul necesar, medicamente și echipamente medicale, aeroterme de mare putere care vor deservi cele două corturi, care urmează să fie montate de către Consiliul Județean Hunedoara în vama Isaccea, jud. Tulcea. Conform celor convenite cu conducerea Crucii Roșii Române, banii vor fi redirecționați către filialele de Cruce Roșie din județele Botoșani, Maramureș și Tulcea, județe care se confruntă, în prezent, cu un număr impresionant de refugiați.
”Împreună cu autoritățile din județul Tulcea am constituit deja un grup de sprijin pentru derularea, în bune condiții, a acțiunii din vama Isaccea. În această seară, la ora 20.00, din Deva va pleca spre Isaccea un convoi format din două tiruri care va transporta tot cazarmamentul pentru cazarea refugiaților și materialele medicale necesare, 3 autospeciale ale Asociației SALVITAL cu 8 paramedici, precum și reprezentanți ai Consiliului Județean Hunedoara care se vor ocupa de toată logistica de la fața locului. Sperăm ca ajutorul nostru să mai aline suferința miilor de oameni care fug din calea războiului și trec Dunărea în România. La nivelul județului Hunedoara, vor urma și alte măsuri pe care instituția noastră le va lua pe parcurs, astfel încât refugiații din Ucraina să fie bine primiți, aici, în zona noastră”.
Printre altele, Consiliul Județean Hunedoara va deschide un cont pentru donații, banii urmând să fie redirecționați către Crucea Roșie Română, se va realiza o bază de date cu toate persoanele venite din Ucraina și care vor fi cazate în județul Hunedoara și se fac deja demersuri pentru modificarea legislației, deoarece, în prezent, autoritățile locale nu pot plăti cazarea și masa persoanelor refugiate în urma conflictelor militare.
Conducerea executivă a Consiliului Județean Hunedoara (președinte, vicepreședinți, administrator public și secretar general) a donat câte 5.000 de lei pentru ajutorarea refugiaților din Ucraina. Totodată, consilierii județeni hunedoreni au fost de acord să-și doneze indemnizația pe o lună pentru această cauză umanitară.
Biroul de presă al Consiliului Județean Hunedoara