Consiliul Judeţean a achiziţionat servicii de cazare pentru personalul medical de la SJU Deva

Așa cum am anunțat prin canalele oficiale încă de joi, 9 aprilie 2020, Consiliul Județean (CJ) Hunedoara a achiziționat servicii de cazare pentru personalul medical de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Deva.

Demersurile au fost începute vineri, 10 aprilie 2020, de la primele ore ale dimineții, în urma discuțiilor purtate de conducerea CJ Hunedoara cu managerul militar al SJU Deva, lt. col. dr. Constantin Vlase.

Astfel, au fost deja contractate locuri de cazare în unități hoteliere de pe raza municipiului Deva, atât pentru personalul medical care va sta în izolare în următoarele 14 zile (66 de persoane), cât și pentru cadrele medicale care își vor începe activitatea luni, 13 aprilie 2020 (240 de persoane).

Pe lângă serviciile de cazare, Consiliul Județean Hunedoara va asigura hrana în regim de catering pentru toate persoanele care vor sta în izolare, respectiv care vor fi cazate pe durata desfășurării activității în cadrul SJU Deva.

De asemenea, reamintim că dezinfecția spațiilor din cadrul SJU Deva se realizează în baza unei achiziții finanțată exclusiv din bugetul Spitalului Județean de Urgență din Deva.

În acest context, solicitările și declarațiile publice cu referire la suportul asigurat de CJ Hunedoara nu numai că sunt inutile, dar sunt și inexacte întrucât demersurile anunțate au fost deja realizate.

Credem că orice tentativă de a obține capital de imagine pe seama situației grave prin care trecem este total deplasată și cinică. Responsabilitatea de care trebuie să dăm dovadă se manifestă prin fapte, nu prin vorbe lipsite de conținut așezate în comunicate și informări tardive.

***

        În urma comunicatului dat publicităţii de Consiliul Judeţean Hunedoara, astăzi la orele după-amiezii, Instituţia Prefectului – Judeţul Hunedoara a luat act de măsurile luate pentru a se asigura cazarea şi hrana pentru perioada următoare, a personalului de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva.

      Prefectul judeţului Hundoara, Vasilică Potecă, apreciază promptitudinea cu care C.J.Hunedoara, în calitate de autoritate a administraţiei publice locale,  şi-a îndeplinit această obligaţie legală, prevăzută în ordonanţa Militară nr. 7/2020.

***

Începând de luni, 13 aprilie 2020, CJ Hunedoara va comunica zilnic, la ora 10.00, un buletin de presă cu informațiile referitoare la implicarea administrației județene în lupta pentru combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Partajează această știre

Lasă un răspuns