Universitatea Politehnica Timișoara, prin Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC), oferă studenților săi consiliere psihologică online în contextul măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului COVID-19.
„Frica și anxietatea de boală pot fi copleșitoare, îmbrăcând diverse forme, de la anxietate ușoară, medie, generalizată, ipohondrie și până la atacuri de panică. De aceea, pe lângă recomandările medicale și ajutor logistic, este nevoie și de sprijin emoțional: de atenție la propria persoană, dar și la cei din jur, acceptare, înțelegere și de asigurarea suportului specializat în cazul persoanelor cu predispoziție anxioasă. Prin deschiderea liniei de ajutor dorim să venim în întâmpinarea acestei nevoi și să asigurăm psihoeducație și suport în situațiile de anxietate și atac de panică”, spun psihologii Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră.
În acest sens, psihologii CCOC stau la dispoziția studenților care simt că au nevoie de consiliere atât pentru situația descrisă mai sus, cât și în general pentru diverse probleme cu care se confruntă în viața de zi cu zi și pentru care au nevoie de un sfat, sau de sprijin pentru a trece cu bine peste acestea – serviciul fiind asigurat cu sprijinul Centrului de e-Learning, care gestionează platforma Campus Virtual (cv.upt.ro).
Studenții interesați vor găsi acolo materiale informative privind gestionarea stărilor de anxietate și depresie în contextul pandemiei de COVID-19, păstrarea unei stări de sănătate mentală, măsurile de combatere a coronavirusului, testimoniale, videoclipuri, precum și diferite modalități prin care pot intra în contact direct cu psihologii CCOC, Andreea Fenici și Cristina Hălbac-Cotoară-Zamfir, de luni până vineri între orele 8:00 – 16:00.
Informații despre activitățile CCOC și sprijinul de care studenții pot beneficia din partea CCOC, pot fi accesate și pe pagina web.ccoc.upt.ro sau pe facebook, la adresa: facebook.com/CCOC.UPT/