Luna octombrie debutează cu un eveniment legat de cea mai nobilă misune social- EDUCAȚIA. 5 Octombrie e Ziua Mondială a Educației.
În 1994UNESCO a inaugurat, prima ZI MONDIALĂ A EDUCATORILOR, pentru a comemora semnarea, în 1966, a recomandării făcute de UNESCO şi ORGANIZAŢIA INTERNAŢIONALĂ A MUNCII privind condiţiile de muncă ale personalului didactic.
În județul Hunedoara, de ani buni suntem martorii unor manifestări legate de acest eveniment, ce au devenit deja tradiție. ÎIn data de 2 octombrie a.c, în cadrul ”Săptămânii Educației” la Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara s-au reunit dascăli din întregul județ, pentru dezbateri în domeniul educațional, schimb de bune practici sau activități de formare.
În acest an, Asociația Dascălilor Hunedoreni, prin reprezentanții săi, președinte Grecu Petruța, vicepreședinte Țendea Florina, secretar Voica Paula a reușit să alăture programului propus de către Sindicatul Învățământului Preuniversitar și Inspectoratul Școlar, cinci activități de formare –ateliere de lucru pe teme diverse și de actualitate pentru oamenii școlii.
Aducem mulțumiri colegelor care au realizat activități de formare în cadrul următoarelor ateliere:
”Rebus și poezie”- prof. Petronela Slavu
”Folosirea instrumentelor mobile în activitatea didactică”- prof. Didina Botgros
”Învățarea experiențială”- prof. Adriana Bârcean
”Semnificații de pe ia românească”- muzeograf Monica Dușan (Muzeul de Etnografie și Istorie Locală Brad, secție a M. C. D. R Deva)
”Metaprograme”- prof Grecu Petruța
Am îndreptat aprecieri spre colegi merituoși din județ care indiferent de locul în care se află, fie că ocupă posturi de conducere, fie că sunt la catedră, prin talentul și devotamentul cu care își îndeplinesc misiunea, aduc ”plus valoare” comunității cadrelor didactice. Ne-am bucurat că am găsit prilejul să acordăm unor astfel de colegi certificate ce au conferit calitatea de ”Membru de onoare” al Asociației Dascălilor Hunedoreni.
La mulți ani azi, DASCĂLE! Fii mâine și în viitor izvorul binelui, lumina și inspirația lumii în care trăiești!
Prof. Țendea Florina