Conferința de lansare a proiectului „Reducerea contaminării cu substanțe periculoase a depozitului temporar de deșeuri situat în Deva, strada Orizontului”

În 4 mai a avut loc conferința de lansare a proiectului „Reducerea contaminării cu substanțe periculoase a depozitului temporar de deșeuri situat în Deva, strada Orizontului”.

Proiectul este finanțat prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European (SEE) în cadrul Programului „Mediu, adaptare la schimbările climatice și ecosisteme”(RO-Mediu), pentru care MMAP este Operator de Program.

Contractul de finanțare a fost semnat de către UAT Municipiul Deva,  în data de 24 noiembrie 2022.

 Valoarea totală a proiectului este de 8.135.037,42 lei.

Perioada de implementare este 24 noiembrie 2022 – 30 aprilie 2024.

Obiectivul general al proiectului este eliminarea riscului de contaminare cu substanțe periculoase în depozitul temporar de deșeuri situat în Deva, strada Orizontului.

Realizarea obiectivului de investiții are următoarele avantaje:

– eliminarea factorilor de risc pentru sănătatea populaţiei 

– asigurarea protecţiei mediului 

– creşterea gradului de confort şi a calităţii vieţii 

– crearea unor condiţii mai bune de trai 

– dezvoltare durabilă pentru întreaga comunitate.

Beneficiarii direcți ai acestei investiții sunt cetățenii municipiului Deva – 69.387 locuitori.

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Deva

Partajează această știre

Lasă un răspuns