Conducea băut şi fără permis un autovehicul pe un drum comunal din judeţ

În data de 03 august 2022, ora 04:15,  un tânăr în vârstă de 21 de ani din comuna Toteşti, a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe DC83, fără a deţine permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. 

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o alcoolemie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în autoturism a fost identificat ca pasager proprietarul autoturismului, un tânăr în vârstă de 22 ani, din orașul Hațeg care i-a încredințat autoturismul tânărului în vârstă de 21 de ani, spre a fi condus deși știa că acesta nu posedă permis de conducere.

În cauză, poliţiştii au  întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de: ”conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, şi ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Partajează această știre

Lasă un răspuns