Conducători auto, prinşi băuţi la volan, au pus în pericol circulaţia pe drumurile publice

• În data de 08.09.2020, ora 16:45, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, șoferul unui autoturism, a intrat pe spațiul destinat pietonilor din faţa unei instituţii studenţeşti și este posibil ca acesta, să fie sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii Biroului Rutier din cadrul  Poliției Municipiului Petroșani sosiţi la faţa locului au stabilit faptul că, un bărbat în vârstă de 66 de ani, din municipiul Petroşani, în timp ce conducea un autoturism  pe strada 1 Decembrie 1918, în direcţia Aeroport – Centru, pe fondul neadaptării vitezei a pierdut controlul volanului a urcat pe trotuar şi a lovit o zonă verde pe care a ăi rămas suspendat. Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul alcooltest şi a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma evenimentului rutier nu au existat victime, s-au înregistrat doar pagube materiale.  În cauză poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul prelevări de probe biologice.

 

•  În data de 08.09.2020, ora 23:50, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Hațeg, au depistat un tânăr, în vârstă de 19 ani, din oraşul Călan, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 686B, în localitatea Păclișa, judeţul Hunedoara, fără ca acesta să deţină permis de conducere. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Având în vedere valoarea indicată de aparatul alcooltest, tânărului i-a fost recoltată o probă biologică în vederea stabilirii alcoolemiei la spital, însă a refuzat recoltarea celei de-a doua probe biologice.  În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală.

Partajează această știre

Lasă un răspuns