De la 1 iunie vor fi reluate mai multe activități culturale și de divertisment, cu anumite restricții. Concertele vor putea avea loc în aer liber și cu cel mult 500 de spectatori.
Începând cu 1 iunie, pot fi împrumutate din nou cărți de la bibliotecă. La returnare însă, cărțile vor intra într-un fel „carantină” timp de 10 zile. Abia după acest interval de timp, vor putea fi împrumutate din nou. De asemenea, sălile de lectură mici vor rămâne închise. Lansările de carte sunt însă interzise.
În muzee, vizitele nu vor putea dura mai mult de 2 ore și exceptând familiile, vizitatorii vor sta la cel puțin 2 metri unii de cei ceilalți.
De asemenea, în funcție de dimensiunea expozițiilor, conducerea muzeelor trebuie să calculeze un număr maxim de vizitatori care se pot afla simultan în incintă. Fiind vorba de un spațiu închis, vizitatorii și personalul trebuie să poarte măști.
Concertele pot fi reluate de la 1 iunie, cu mențiunea că nu pot dura mai mult de 4 ore. Trebuie să aibă loc în aer liber și în public nu trebuie să fie mai mult de 500 de persoane.
Publicul trebuie să fie cât mai răsfirat, cu 1,5 metri distanță între participanți, și nu va fi permisă comercializarea produselor alimentare neambalate./www.europafm.ro