În sensul O.U.G nr.99/2000, prin temperaturi extreme ridicate se înţeleg temperaturile exterioare ale aerului, care depăşesc +37 grade C sau, corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel (indicele temperatură – umiditate depăşeşte pragul valoric de 80). Menţinerea temperaturilor extreme pe o perioadă de cel puţin două zile consecutiv, obligă angajatorul la aplicarea prevederilor prezentei Ordonanțe.
Conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara (I.T.M. Hunedoara) recomandă tuturor angajatorilor, respectarea prevederilor legale privind măsurile ce trebuie aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă.
În acest sens, pe parcursul întregii perioade în care se vor înregistra temperaturi ridicate, I.T.M. Hunedoara va efectua controale la angajatorii de pe raza județului, privind verificarea modului de respectare a prevederilor O.U.G. nr.99/2000.
În conformitate cu prevederile Ordonanţei sus-menţionate, pentru desfășurarea în condiții optime a activității în perioada de caniculă, se prevede un set de reguli de securitate și sănătate în muncă în perioadele cu temperaturi extreme, astfel angajatorii sunt obligaţi să ia următoarele măsuri minimale pentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor care lucrează în aer liber:
- Reducerea intensității și ritmului activității fizice;
- Asigurarea ventilației la locurile de muncă;
- Alternarea efortului dinamic cu cel static;
- Alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locurile umbrite, cu curenți de aer;
- Asigurarea apei minerale, 2-4 litri/persoană/schimb;
- Asigurarea echipamentului de protecție.
Angajatorii care nu pot asigura condiţiile de mai sus, vor hotărî de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, după caz, modificarea programului de lucru și eșalonarea pe două perioade – dimineața până la ora 11:00 și după-amiază, de la ora 17:00.
Pentru prevenirea unor îmbolnăviri profesionale determinate de lucrul în condiţii de temperaturi extreme, angajatorul trebuie să ia următoarele măsuri:
- Asigurarea examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru muncă la temperaturi crescute sau scăzute;
- Asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate;
- Trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme.
Atragem atenția că nerespectarea prevederilor Ordonanței privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă se sancționează contravențional, cu amendă de la 1.500 la 2.500 de lei în conformitate cu art. 10, alin. 1 din O.U.G. nr. 99/2000.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara vine în ajutorul angajatorilor și a angajaților punând la dispoziția acestora informațiile necesare desfășurării activității în condiții legale în contextul O.U.G. nr.99/2000.