Comunicat de presă: Investițiile cresc economia

Investițiile reprezintă locomotiva creșterii economice în România, iar acest lucru arată că țara noastră devine tot mai interesantă pentru investitorii străini. Suntem priviți ca o piață performantă, stabilă și, mai ales, de încredere pentru cei care dezvoltă afaceri în țara noastră.

În alcătuirea bugetului de stat și în ceea ce privește creșterea economiei, investițiile  au devenit o componentă mai importantă decât consumul. Astfel, în trimestrul al treilea al anului trecut, investițiile au contribuit cu 3,8% în creșterea PIB, iar consumul cu 2,5%. Situația este îmbucurătoare pentru că tocmai aceste investiții sunt generatoare de locuri de muncă. La investițiile private se adaugă cele guvernamentale, precum și fondurile europene, care aduc constant îmbunătățiri infrastructurii publice din aproape orice domeniu, de la autostrăzi și căi ferate, până la spitale și școli.

Cu un guvern condus de premierul PNL Nicolae Ionel Ciucă – președintele Partidului  Național Liberal, România dovedește că devine un partener de încredere pentru companiile care doresc să investească aici și își merită pe deplin locul în organizații ale statelor cu economii avansate, precum UE sau OECD.

Trecerea de la o economie bazată pe consum la una bazată pe investiții este una dintre cele mai importante realizări ale Guvernului condus de Nicolae Ionel Ciucă.

Bugetul de stat, pe care l-am votat în luna decembrie a anului 2022, este un buget realist, echilibrat, care se axează tocmai pe susținerea și dezvoltarea economiei, a mediului de afaceri, precum și protejarea populației. Pentru acest an este asigurat cel mai mare buget de investiții din istoria postdecembristă a României, inclusiv prin PNRR sau Programul Național de Dezvoltare „Anghel Saligny“, investiții fără de care nu putem să gândim în continuare o dezvoltare sustenabilă.

Nimeni nu este lăsat în urmă, iar acest buget axat pe investiții este garantul dezvoltării unitare a României, fie că vorbim despre zonele rurale sau zonele urbane.
Este încă un angajament respectat al Partidului Național Liberal!

Deputat Vetuța Stănescu,
Președinte PNL Filiala Hunedoara

Partajează această știre

Lasă un răspuns