PSD a avut dreptate, iar Raportul Curții de Conturi a confirmat
PSD a atras atenția încă de acum câteva luni că Guvernul PNL, în această perioadă de criză, a comis o serie de infracțiuni penale deosebit de grave. Controlul Curții de Conturi a fost impus de Parlamentul României prin Hotărârea 4/16 aprilie, potrivit căreia, în 60 de zile de la încetarea stării de urgență, Curtea de Conturi trebuie să controleze cum au fost gestionate resursele publice pentru această perioadă și să prezinte Parlamentului raportul corespunzător.
Raportul arată clar bătaia de joc la adresa populației din partea PNL și dovedește faptul că PSD a avut dreptate atunci când a acuzat Guvernul de:
- Tunuri financiare și cheltuieli ilegale: măști cumpărate cu 32 de lei bucata – preț umflat de 100 de ori față de costul normal; achiziția de măști neconforme în valoare de 26,5 milioane lei, de către Unifarm; achiziţii făcute fără contracte de către Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”; plata ilegală a costurilor de transport, livrare și manipulare a produselor contractate, deși, conform clauzelor contractuale, acesta erau în sarcina furnizorului (150.000 euro); angajarea unor cheltuieli fără a exista sursa de finanțare în buget etc.
- Risipirea banului public: achiziția de utilaje pentru confecționarea de măști chirurgicale tip 3PLY și N95 și materiale aferente, de către CN ROMARM SA, care la finalul lunii iunie (după expirarea stării de urgenţă) se aflau în faza de testare și instalare; țeapă de aprox 2,5 milioane de dolari – avans nerecuperat de la firma Medi Consulting din Coreea de Sud, care nu a livrat produsele (ventilatoare), nu a dat nici banii înapoi și căreia nu i s-au calculat și facturat penalități de întârziere; țeapă de aprox 2 milioane de euro dată de o companie din Elveția care nu a livrat marfa – ventilatoare – și nici nu a returnat avansul primit deși a fost notificată; la Ministerul Transporturilor nu s-au recuperat avansuri de peste 10 milioane lei pentru bunuri nelivrate și nu s-au calculat penalități de 96 mii lei etc.
- Expunerea populației la pandemie prin subfinanțarea testării, deși existau banii în buget: subfinanțarea testării cetăţenilor, deşi banii erau în bugetul Ministerului Sănătăţii; s-a cheltui doar aproximativ 1% din suma de 140.000 alocată pentru aceste proceduri; Ministerul Sănătății a avut prevederi bugetare de 12.639 mii lei, pentru un număr de 32 aparate PCR/sistem automat PCR, însă, în perioada 01.01 – 15.05.2020, s-au acordat finanțări pentru doar 8 aparate, în sumă de 2.595 mii lei; subfinanţarea acţiunilor prioritare AP –ATI (acțiuni prioritare pentru monitorizarea, tratamentul și îngrijirea pacienților critici din secțiile ATI) şi AP –IERE (acțiuni prioritare pentru monitorizarea, tratamentul și îngrijirea pacienților critici, cu infecții emergente și reemergente) etc.
- Expunerea iresponsabilă a personalului medical din prima linie: asigurarea doar parţială a stocurilor de urgenţă – ONAC a inițiat proceduri pentru atribuirea a nouă loturi, dar nu a reușit, decât în parte, asigurarea stocurilor de urgență medicală prevăzute prin OUG nr. 11/2020; în luna aprilie 2020, ONAC a mai inițiat două proceduri de achiziție publică de dezinfectanți, dar aceste proceduri nu s-au concretizat în atribuire de acorduri-cadru, deoarece societățile comerciale care au fost invitate nu au asigurat oferte acceptabile pentru îndeplinirea condițiilor tehnice și la valorile estimate solicitate etc.
- Alocarea cu întârziere și în mod deficitar a fondurilor pentru măsurile sociale: plăţi ilegale în legatură cu indemnizația lunară acordată către alți profesioniști; nu au fost plătite la timp sumele referitoare la şomajul tehnicș la finalul stării de urgentă 21% din solicitări erau neachitate; nu au fost plătite la timp sumele aferente indemnizației aferente părințilorș la finalul stării de urgentă, 31% din cereri erau neachitate; au fost constatate prejudicii, prin plata ilegală a somajului tehnic, în valoare de 1,4 milioane lei etc.
Curtea de Conturi a făcut 949 de controale și a constatat 825 de cazuri de abateri, nereguli, erori și ilegalități. De aceea, este obligatoriu ca procurorii să se autosesizeze în urma infracțiunilor constatate de aceasta.
Va mai avea tupeul Președintele României să iasă public și să laude Guvernul, după ce sunt demonstrate toate aceste ilegalități? Dacă tot ne-a obișnuit să dea sfaturi, uneori punând de-a dreptul presiune pe sistemul de justiție, dacă tot s-a obișnuit să le spună procurorilor ce dosare să închidă (ex. Dosarul Sparanghelul) și ce dosare să redeschidă (ex. Dosarul 10 august), ar trebui ca, în acest caz, Președintele Iohannis să ceară Procurorului General și DNA să investigheze toate fraudele făcut de Guvernul Orban sub paravanul pandemiei!
Pentru că acum nu e doar spus, ci și demonstrat: minciuni și furăciuni, asta caracterizează guvernarea PNL!
Deputat Laurențiu Nistor,
Președintele Organizației Județene PSD Hunedoara