Comunicat CAS: Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din UE

Conform prevederilor art.127, alin(1) și (6) din Acordul privind retragerea UK din UE, legislația UE privind libera circulație a cetățenilor va continua să se aplice în relația cu UK pe parcursul perioadei de tranziție (1 februarie – 31 decembrie 2020).

Acest lucru presupune continuarea aplicării prevederilor Regulamentelor de coordonare a sistemelor de securitate socială (CE) nr.883/2004 și nr.987/2009, precum și a Directivelor nr.2011/24/UE privind aplicarea drepturilor pacienților în cadrul asistenței medicale transfrontaliere și nr.2012/52/UE de stabilire a unor măsuri pentru facilitarea recunoașterii prescripțiilor medicale emise în alt stat, prin aplicarea directă a Acordului privind retragerea UK din UE, pentru asigurații britanici și asigurați români aflați pe teritoriul României, respectiv pe teritoriul UK.

Referitor la documentul portabil S2 (sau formularul E112), vă comunicăm faptul că, în conformitate cu prevederile art.32, alin.(1), lit. (b) din Acordul privind retragerea UK din UE, persoanele asigurate în România sau UK pot solicita tratament planificat la unul din furnizorii de servicii medicale de pe teritoriul UK, respectiv de pe teritoriul României, până la închiderea perioadei de tranziție, 31.12.2020, chiar dacă tratamentul planificat va avea loc după încheierea perioadei de tranziție.

 Cu privire la valabilitatea CEASS-ului, în conformitate cu prevederile art.32, alin. (1), lit. (c) din Acordul privind retragerea UK din UE, persoanele asigurate în România sau în UK care se află la încheierea perioadei de tranziție, 31.12.2020, pe teritoriul UK, respectiv pe teritoriul României, beneficiază de prestații de boală devenite necesare la unul din furnizorii de servicii medicale din sistemul de asigurări de sănătate, în baza CEASS-ului, valabil până la încheierea șederii lor.

 De asemenea, precizăm că textul acordului mai sus menționat este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C381/1 din 12.11.2019 și este disponibil și pe site-ul CAS Hunedoara, secțiunea Legislație – UE.

Partajează această știre

Lasă un răspuns