Comunicat al prefectului vizând controalele asupra construcțiilor hidrotehnice cu rol de apărare

Prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă, s-a întâlnit, marţi, 6 octombrie, cu membrii comisiei speciale care verifică starea tehnică a construcțiilor hidrotehnice cu rol de apărare.

Specialiști de la Administrațiile Bazinale de Apă Mureș, Criș, Jiu și de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Hunedoara, coordonați de ing. Aura Lasconi,  au încheiat controlul efectuat la lucrările hidrotehnice din județul Hunedoara, mai ales în zonele care au fost afectate de inundații în această vară.

Prefectul județului, Vasilică Potecă, a solicitat ca până la sfârșitul săptămânii să i se prezinte o situație a lucrărilor hidrotehnice distruse total sau parțial, mai ales a celor din zonele de risc la inundații, Valea Jiului, bazinul Crișului Alb (nordul județului), Călan și Orăștie.

De asemenea, a cerut, ca odată cu acest raport să i se prezinte investițiile care trebuie finanțate și executate în județul Hunedoara pentru ca anul viitor să populația să fie protejată de distrugerile provocate de fenomenele meteo periculoase.

Sumele necesare pentru regularizări, îndiguiri sau alte tipuri de construcții hidrotehnice, vor fi incluse în bugetul de stat pentru 2021, pentru județul Hunedoara, a precizat Vasilică Potecă.

Partajează această știre

Lasă un răspuns