COMUNA BALȘA – INAUGURARE „ MINIARENA BALȘA PARC”

Începând de astăzi, copiii și tinerii din comuna Balșa au la dispoziție un modern teren de sport, o „Miniarenă”, pentru a-și petrece timpul liber, dar și orele de sport prevăzute în programa școlară.

    Invitat la inaugurare, prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, i-a felicitat pe primarul Traian Jude și pe consilierii locali pentru că se implică în asigurarea pentru copiii din zona rurală a condițiilor pentru a-și petrece timpul liber, prin sport, în condiții bune.

       Prima partidă de fotbal, desfășurată pe noul teren, a avut loc între copiii din comună, organizați în echipe și coordonați de către profesorii de sport.

       Autoritățile locale au în derulare un proiect mai mare, de amenajare a Parcului din centrul comunei Balșa, lucrări care se vor finaliza la începutul acestei toamne.

Partajează această știre

Lasă un răspuns