Complexul Muzeal Arad a deschis porțile Secțieide Arheologie

Complexul Muzeal Arad a deschis porțile Secțieide Arheologie, o oportunitate unică de a descoperi vestigiile arheologice ale județului Arad, prin prezentarea unui un parcurs captivant prin istoria și preistoria acestor meleaguri.

Vizitatorii vor avea ocazia să exploreze diferite epoci, începând cu Paleoliticul și Neoliticul, continuând cu Epoca Bronzului, perioada antică, migrațiile, până la Evul Mediu. Un aspect deosebit al expoziției este sala imersivă, care permite vizitatorilor să interacționeze cu reconstituiri 3D ale fortificației de la Sântana-Cetatea Veche.

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad,  a subliniat importanța acestui proiect pentru promovarea culturii și investițiile în domeniul științei.

„Inaugurarea acestei expoziții de arheologie este un nou pas important în demersul nostru de a valorifica și promova patrimoniul cultural și istoric al județului Arad. Prin susținerea unor astfel de inițiative, administrația județeană își propune să aducă în fața comunității noastre o parte din trecutul remarcabil al acestui teritoriu, contribuind totodată la educarea și informarea publicului larg.Investițiile în cultură și știință reprezintă o prioritate pentru noi, pentru că ele sunt fundamentul dezvoltării unei societăți prospere. În cadrul Consiliului Județean Arad, ne-am concentrat pe revitalizarea și modernizarea instituțiilor culturale, iar această expoziție de arheologie este doar un exemplu din numeroasele proiecte prin care ne dorim să punem în valoare istoria locului”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

„Complexul Muzeal Arad continuă să fie un motor al cercetării științifice, iar rezultatele acestei munci dedicate sunt acum accesibile publicului larg. Prin această expoziție, vizitatorii au ocazia să călătorească în timp și să descopere bogăția culturală și istorică a județului nostru. În continuare, vom susține astfel de proiecte care contribuie la creșterea prestigiului cultural al Aradului și la consolidarea unei identități locale puternice”, a subliniat Răzvan Cadar, vicepreședintele CJA.

Expoziția este realizată de o echipă dedicată de specialiști, formată din dr. Victor Cristian Sava, dr. Florin Mărginean, drd. Ioan Cristian Cireap, Andrei Mărincean, Vlăduț Mihai Murgu, Roberto Grigore Tănăsache și Daniel Preda. Aceștia au realizat un parcurs expozițional ce îmbină vestigiile arheologice cu reconstituiri virtuale și grafice, oferind vizitatorilor o experiență interactivă și educativă.

Deschiderea Secției de Arheologie face parte din cadrul evenimentelor organizate cu ocazia ediției I a Zilelor Județului Arad.

***

Cercetările arheologice desfășurate de-a lungul vremii în județul Arad au dus la cunoașterea nemijlocită a trecutului îndepărtat al acestor meleaguri. Importantele vestigii arheologice descoperite și informațiile obținute de arheologii arădeni se regăsesc în expoziția de arheologie a Complexului Muzeal Arad. Linia directoare a conceptului expozițional a fost promovarea descoperirilor arheologice ale județului Arad și dispunerea cronologică a acestora.

Circuitul expoziției de arheologie poartă vizitatorul prin toate epocile majore ale preistoriei și ale istoriei. Prima sală a expoziției este dedicată Epocii Paleolitice, Epocii Neolitice și Epocii Eneolitice. Vizitatorul poate vedea câteva dintre cele mai interesante vestigii ale perioadelor menționate și lectura informațiile asociate artefactelor. Punctul central al sălii este dedicat unui fragment ceramic, decorat cu o siluetă feminină, descoperit la Sânpetru German. Pentru a putea înțelege mai bine acest important artefact neolitic, dispunerea clasică este însoțită de o reconstituire virtuală a piesei, împreună cu informațiile aferente. Acestora li se adaugă o reconstituire grafică a unui războinic din Epoca Eneolitică timpurie.

Prima parte a celei de-a doua săli este dedicată cimitirului Epocii Eneolitice timpurii de la Pecica-PEC011. Vizitatorul va putea vedea cele mai importante artefacte descoperite cu prilejul cercetărilor arheologice. Printre acestea se numără topoare masive din cupru, cuțite și vârfuri de săgeți realizate din piatră sau podoabe din oase de animale. Pentru o mai bună înțelegere a situației arheologice a fost reconstituit unul dintre cele mai interesante morminte descoperite la Pecica (cx. 142). În continuarea sălii sunt expuse artefacte relevante, specifice Epocii Bronzului, ca de pildă tipare pentru turnarea obiectelor de bronz, spade din bronz, topoare, dar și vase ceramice și unelte realizate din oase de animale.

În sala a treia vizitatorii vor putea păși în universul perioadei antice. Aici sunt expuse panoplii ale războinicilor, urne funerare, vase de uz casnic, dar și monede din argint. Prezentarea clasică a artefactelor a fost completată cu reconstituirea unui războinic specific perioadei, dar și cu o proiecție în care pot fi urmărite informații privind cele mai importante descoperiri antice. Tot în această sală a fost reconstituită o scenă funerară care are ca punct de plecare o importantă descoperire arheologică de la Milova.

Vestigii ale perioadei migrațiilor și din Epoca Medievală sunt expuse în sala a patra. Vizitatorul va putea observa atât viața cotidiană a unor comunități din perioadele menționate, cât și aspecte funerare. Viața de zi cu zi a oamenilor din Epoca Medievală este exprimată în primul rând prin artefactele expuse – vase ceramice, podoabe și unelte, dar și prin reconstituirea unei locuințe și a unui cuptor pentru producerea vaselor din perioada dinastiei Arpadiene. Aspectele funerare identificate de arheologi sunt prezentate prin expunerea unor morminte specifice anumitor comunități și perioade, dar și prin proiecții video.

Un punct focal al expoziției de arheologie este cel al sălii imersive. Aici, vizitatorii vor putea face o călătorie captivantă în trecut, în fortificația Epocii Bronzului de la Sântana-Cetatea Veche. Cu ajutorul tehnologiei moderne, plecând de la importantele cercetări arheologice realizate la Sântana, întreaga fortificație a fost reconstituită 3D. Reconstituirea virtuală este transpusă în această sală cu ajutorul tehnologiei LiDAR și a senzorilor de mișcare. Astfel, vizitatorii muzeului vor descoperi virtual fortificația Epocii Bronzului și vor interacționa cu unele situații punctuale.

În sala tezaurului sunt expuse piesele de valoare ale colecției muzeului arădean. Se remarcă podoabele de aur de la Pecica – cu o vechime de peste 6000 mii de ani, precum și o serie de monede antice, accesorii vestimentare, podoabe și monede din perioada migrațiilor, alături de tezaurele monetare și podoabele din perioada medievală.

Perioada medievală este ilustrată în ultima sală a expoziției. Aici, informațiile istorice și artefactele expuse sunt reprezentative pentru rolul jucat de comitatele Arad și Zărand în cadrul regatul Maghiar. Ultimul segment al expoziției este completat cu proiecții video, reconstituiri grafice și tridimensionale.

***

Text oferit de dr. Victor Sava, dr. Florin Mărginean și drd. Cristian Cireap

(curatorii expoziției de arheologie):

Partajează această știre

Lasă un răspuns