Ministerul Educaţiei Naționale a lansat apelul național pentru înscrierea unităților de învățământ preuniversitar la cea de a XVI-a ediție a competiției pentru obținerea certificatului „Școală Europeană” în anul școlar 2018-2019.
Competiția se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar angrenate în programele europene din domeniul educației și formării profesionale. Pentru ediția 2019 își pot depune candidatura unitățile de învățământ preuniversitar implicate, în perioada septembrie 2016 – iulie 2019, în activități sau proiecte prin programele Comisiei Europene, ale Parlamentului European și ale altor instituții europene: Erasmus+ (2014-2020), e-Twinning, Europa-casa noastră (Lider European și EuroQuiz), Școli-ambasador ale Parlamentului European, Euroscola etc.
De asemenea, se pot înscrie școli care derulează activități sau proiecte finanțate din fonduri structurale, în care școala este aplicant sau partener, dar și proiecte/programe în parteneriat cu ambasade, universități și școli din Uniunea Europeană, companii europene, asociații profesionale europene, ONG–uri cu scop educațional/de formare profesională care activează la nivel european etc.
Termenul-limită pentru trimiterea candidaturilor pe adresa poștală a Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin este 22 martie 2019 (data poştei), cu menţiunea „Pentru Competiţia Națională Şcoală Europeană, ediția 2019”.
Dosarul de candidatură va conţine formularul-tip de candidatură și avizul inspectoratului școlar județean/ISMB de participare la Competiția Națională „Școală Europeană”, disponibile pe www.edu.ro, un portofoliu ilustrativ, copii ale Proiectului de dezvoltare instituţională şi Planurilor manageriale anuale 2016-2017, 2017-2018 și 2018-2019.
Ulterior, dosarele vor fi preluate de Comisia Națională în vederea evaluării, etapă programată în perioada 1-6 aprilie. În baza rezultatelor obținute la evaluarea candidaturilor, Ministerul Educației Naționale va stabili numărul de școli premiate și va organiza festivitatea de decernare a titlului „Şcoală Europeană”. Rezultatele finale și lista unităților de învățământ preuniversitar declarate câștigătoare vor fi publicate pe www.edu.ro, după data de 10 mai 2019. Fiecare unitate de învăţământ va primi certificatul „Şcoală Europeană – 2019″ şi un premiu în valoare de 5.000 lei care va fi utilizat pentru dotări.
Odată obținut, certificatul „Școală Europeană” este valabil pentru o perioadă de trei ani, după care școala trebuie să candideze din nou pentru a reconfirma titlul obținut.
Competiția națională „Școală Europeană” este una dintre inițiativele Ministerului Educației Naționale recunoscută de instituțiile europene ca un exemplu de bună practică, prin care instituțiile guvernamentale naționale sprijină instituțiile europene pentru punerea în practică și dezvoltarea politicilor europene din domeniu.
Prin acest demers, lansat în 2004, Ministerul Educației Naționale a încurajat și a motivat participarea unităților de învățământ preuniversitar din România la programele europene din domeniul educației și formării profesionale (Socrates 1997-2006, LifeLongLearning 2007-2013 și Erasmus+ 2014-2020) și a contribuit la dezvoltarea mobilității internaționale și la schimbul intercultural, obiective asumate pentru construirea Spațiului European al Educației.
La cele 15 ediții ale competiției naționale „Școală Europeană” (2004-2018) au participat 2.023 de unități de învățământ din toate județele țării, iar 775 dintre acestea au fost premiate.
În contextul preluării de către România a Președinției la Consiliul Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2019, România și-a reafirmat angajamentele de a promova interesele comune ale României și Uniunii Europene, țara noastră fiind ferm ancorată în valorile europene, prin istoria, cultura și proiecția aspirațiilor sale, așa cum subliniază și motto-ul sub care se derulează Președinția României, „Coeziunea, o valoare comună europeană”.