Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Hunedoara a desfășurat, în cursul lunii noiembrie 2022, o serie de acțiuni de verificare a modului în care sunt respectate condițiile de transport, depozitare și comercializare de bunuri, dar și prestarea de servicii.
Au fost verificați, în total, aproximativ 130 de operatori economici din diferite domenii de activitate, din județ. Acțiunile au fost efectuate fie în cadrul tematicilor specifice de control, fie ca urmare a unor reclamații primite de la consumatori.
O atenție sporită a fost acordată importurilor de textile second-hand. În acest sens, au fost verificate automarfare care transportau textile uzate, cele mai multe provenind din Germania.
„Au fost verificate, în primul rând, documentele necesare pentru a putea introduce în țară produse textile second hand, precum certificatele de dezinfecție, dezinsecție și curățare a acestor produse. Acolo unde nu existau aceste certificate sau erau incomplete, s-a decis oprirea de la punerea pe piață a mărfurilor și anunțarea Gărzii de Mediu, pentru a stabili dacă produsele importate sunt sau nu deșeuri. De asemenea, aceleași măsuri au fost luate și dacă, la controlul de fond al produselor, au fost identificate textile second-hand murdare, rupte sau cu alte deficiențe. Este esențial să nu devenim groapa de gunoi a Europei”, a declarat comisarul șef adjunct al CJPC Hunedoara, Daniel Dumitran.
În cursul lunii noiembrie, acțiunile de control au vizat și sectorul serviciilor alimentare și produselor nealimentare.
În ceea ce privește serviciile alimentare, principalele nereguli constatate au fost:
- lipsa elementelor de informare-caracterizare de pe etichetele produselor
- existența unor condiții igienico-sanitare precare, în spațiile destinate preparării alimentelor
- comercializarea sau folosirea unor produse expirate sau fără etichete
- lipsa informațiilor privind ingredientele cu potențial alergen de pe etichete
- folosirea aparaturii și a unor vitrine neigienizate corespunzător
- comercializarea unor produse cu modificări organoleptice.
În urma acțiunilor de control în sectorul produselor nealimentare, au fost identificate nereguli precum:
- lipsa traducerii în limba română pe ambalaj și a cărții tehnice a produsului;
- lipsa elementelor de informare-caracterizare ale produsului, cum sunt denumirea importatorului sau țara de origine a produsului.
Au fost aplicate, în total, 85 de sancțiuni contravenționale, dintre care 24 de avertismente și 61 de amenzi în valoare de 319.000 de lei. Comisarii CJPC Hunedoara au dispus fie măsuri de oprire temporară a prestării serviciilor, acolo unde situația a impus acest lucru, fie măsuri de remediere a deficiențelor constatate.
De asemenea, în cursul lunii noiembrie, au fost înregistrate 190 reclamații de la consumatori. Cele mai multe dintre acestea au vizat serviciile prestate de către furnizorii de energie electrică și sectorul produselor nealimentare.
Din totalul petițiilor, 101 au fost rezolvate, majoritatea cu soluționare amiabilă sau favorabilă petenților. Restul reclamațiilor sunt încă în cercetare, încadrându-se în termenul legal de 30 de zile.
„Pentru achiziționarea de produse, alimentare sau nealimentare, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, îi sfătuim pe consumatori să fie foarte atenți de unde le cumpără, fiind foarte important să le procure din spații autorizate.
Dragi consumatori, citiți eticheta produselor alimentare, verificați termenul de valabilitate al acestora și, de asemenea, verificați calitatea ambalajelor, inclusiv la produsele nealimentare!
În cazul achizițiilor online, verificați dacă pe site-ul de pe care urmează să cumpărați produsul sunt menționate datele de identificare ale operatorului economic – nume, adresă, date caracteristice ale companiei -, dar și politica de returnare a produselor.
Îi asigurăm pe toți consumatorii că Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor supraveghează permanent piața în scopul apărării drepturilor și intereselor legitime ale acestora”, mai spune comisarul șef adjunct al CJPC Hunedoara, Daniel Dumitran.
CJPC Hunedoara