În urmă cu câteva luni, am decis să mă implic în rezolvarea situației deplorabile în care se află DN 76, pe sectorul aflat în administrarea municipalității din Brad. Primăria nu deține fondurile necesare unei lucrări de asemenea anvergură, astfel încât primarul Florin Cazacu a apelat la sprijinul Consiliului Județean Hunedoara.
În baza Acordului de asociere pe care l-am semnat cu Municipiul Brad, prin Consiliul Local Brad, Consiliul Județean Hunedoara a preluat în administrare temporară două sectoare din DN 76, care traversează municipiul: un prim sector aflat la intrarea în Brad dinspre Deva până la obelisc și al doilea sector situat la ieșire înspre Țebea, de la unitatea militară.
Doar prin această procedură, noi, administrația județeană, putem finanța lucrările de reabilitare atât de necesare. Sunt două sectoare de drum puternic degradate, care nu mai prezintă siguranță pentru participanții la trafic. De altfel, DN 76 care traversează orașul Brad preia o parte din traficul spre și dinspre județele Arad și Bihor.
Am obținut acordul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, proprietarul de drept al drumului, și ne vom apuca de lucrările de refacere a carosabilului pe o lungime totală de circa 4,4 km. Astăzi am făcut o vizită pe cele două tronsoane, în zilele următoare semnăm ordinul de începere a lucrărilor, iar constructorul se poate apuca de treabă!
Zona Bradului este una cu potențial turistic și cultural, și nu o putem lăsa în urmă. Sunt convins că o infrastructutră rutieră sigură și modernă va schimba în bine fața orașului!