CJ Hunedoara, investiție pentru farmacia „Ambulanței” Hunedoara

Serviciul de Ambulanță al Județului (SAJ) Hunedoara are, de acum, un spațiu nou amenajat care va găzdui Farmacia cu circuit închis pentru asigurarea asistenței proprii cu medicamente și dispozitive medicale.

Investiția prin care s-a realizat acest obiectiv unic în țară a fost finanțată de Consiliul Județean Hunedoara, instituție care deține imobilul în care își desfășoară activitatea SAJ Hunedoara. În urma lucrărilor executate a rezultat un spațiu generos care cuprinde o încăpere destinată primirii și eliberării condicilor de prescripții medicale, un depozit, biroul farmacistului șef, oficina și un grup sanitar. Aceste spații vor fi utilate cu mobilier ușor de întreținut, adecvat activității care se desfășoară în fiecare încăpere. Dacă administrația județeană nu ar fi investit în amenajarea acestei farmacii, SAJ Hunedoara s-ar fi aflat în imposibilitatea de a funcționa din cauza faptului că nu ar fi fost îndeplinite standardele pentru serviciile de sănătate acordate în regim de urgență prespital.

„Eu cred că normalitatea trebuie să existe peste tot și iată că, aici, Consiliul Județean Hunedoara s-a implicat pentru ca Serviciul de Ambulanță să-și desfășoare în foarte bune condiții activitatea. Am spus-o și o repet: sănătatea hunedorenilor este o prioritate pentru noi și facem tot ce este necesar pentru ca serviciile medicale de care beneficiază pacienții, în spital sau, în acest caz, până la spital, să fie la standarde înalte”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara.

„Medicamentele care vor fi depozitate și gestionate în această farmacie sunt un suport vital avansat pentru menținerea în viață a pacientului critic. În cel mult o săptămână vom avea și mobilierul, după care vom putea începe activitatea. Urmează o vizită a comisiei de specialitate de la Ministerul Sănătății care avizează activitatea farmaciei. Apreciem în mod deosebit implicarea domnului președinte al Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și mulțumim pentru sprijin”, a declarat dr. Valeria Filimon, manager general al SAJ Hunedoara.

La nivelul județului Hunedoara, SAJ Hunedoara funcționează cu peste 350 de angajați (cadre medicale, asistenți, ambulanțieri) în stația centrală de la Deva și în cele 10 substații de la Hunedoara, Brad, Orăștie, Călan, Hațeg, Petroșani, Lupeni, Vulcan, Baru Mare și Ilia.

Valoarea investiției făcută de CJ Hunedoara se ridică la 423 mii lei.

Partajează această știre

Lasă un răspuns