Consiliul Județean Hunedoara a fost, astăzi, gazda Conferinței regionale cu tema achizițiile publice centralizate la nivel local, organizată de ANAP (Agenția Națională pentru Achiziții Publice). Evenimentul a beneficiat de prezența președintelui ANAP, Iuliana Feclistov, și a unei echipe de experți în achiziții publice. Din partea Consiliului Județean Hunedoara, a fost prezent administratorul public Costel Avram, care a transmis celor prezenți mesajul de bun-venit la lucrările conferinței.
Reprezentanții ANAP au motivat că alegerea județului Hunedoara pentru acest eveniment de interes în rândul experților în achiziții publice se datorează capacității administrative ridicate întâlnite aici și bunelor practici în domeniu. Conferința s-a bucurat de o participare numeroasă.
„Mă bucură faptul că am fost gazdele acestei întâlniri atât de benefice, la care au participat reprezentanți din toate UAT-urile și instituțiile subordonate ale Consiliului Județean Hunedoara. În cadrul acestei întâlniri, cei prezenți au avut ocazia să afle informații punctuale despre noile prevederi legislative din sistemul achizițiilor publice”a declarat Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara.
Scopul conferinței a fost acela de creștere a gradului de conștientizare în rândul autorităților contractante cu privire la beneficiile achizițiilor publice centralizate la nivel local, în cadrul proiectului SIPOCA 624 „Sprijin pentru implementarea SNAP prin consolidarea capacității administrative a ANAP și a autorităților locale contractante”.
Discuțiile s-au axat pe necesitatea înființării și funcționarii Unităților de achiziții publice centralizate, care au ca principal beneficiu realizarea economiilor la buget și utilizarea mai eficientă a fondurilor. În prezent, la nivel național funcționează 3 astfel de unități (în județele Harghita și Sibiu și în municipiul Timișoara). Până la finele anului 2025, prin PNRR, vor mai fi înființate încă 4 astfel de unități la nivel național.
Unități Centralizate de Achiziții Publice sunt utilizate frecvent în administrațiile naționale și locale din Uniunea Europeană de peste 15 ani, iar beneficiile funcționării acestora se referă la reducerea costurilor și a riscurilor de neconformitate față de legislația în vigoare, la gestionarea mai eficientă a procedurilor de achiziții publice și la obținerea unui nivel de calitate superior pentru bunurile și serviciile achiziționate.