CJ Hunedoara activează Dispeceratul de iarnă

În urma constituirii Comisiei de coordonare a programului de iarnă în vederea prevenirii și combaterii înzăpezirii pe drumurile aflate în administrarea Consiliului Județean Hunedoara, începând cu data de 24 noiembrie 2020, va fi activat Dispeceratul de iarnă pentru drumurile județene.

În acest sens, luni, 23 noiembrie 2020, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a convocat o întâlnire la care au participat administratorul public al județului, Costel Avram, angajații Serviciului Administrare Drumuri și operatorii care vor acționa pentru întreținerea drumurilor județene pe timp de iarnă în zonele de centru și nord ale județului.

Toate problemele legate de traficul rutier îngreunat sau blocat din cauza condițiilor meteo pe timp de iarnă vor putea fi anunțate la numărul de telefon al dispeceratului: 0737 553 971 care va fi funcțional 24 de ore din 24. La acest număr va răspunde în permanență ofițerul de serviciu care va centraliza sesizările și va transmite operatorilor informațiile necesare pentru a interveni.

„Sunt stabilite modalitățile de supraveghere, intervenție și responsabilitate cu privire la întreținerea corespunzătoare a drumurilor județene în sezonul de iarnă. Le-am cerut colegilor mei, dar și operatorilor seriozitate maximă. Vreau să răspundem prompt la solicitările primite din teren, de aceea dispeceratul va funcționa chiar la sediul Consiliului Județean Hunedoara. Îmi doresc ca planul de intervenție pe timp de iarnă să funcționeze fără sincope, atât din partea noastră, cât și din partea operatorilor”, a declarat Laurențiu Nistor.

Președintele Comisiei de coordonare a programului de iarnă în vederea prevenirii și combaterii înzăpezirii, Costel Avram, a declarat: „Suntem pregătiți să răspundem cu responsabilitate provocărilor din această iarnă. Totodată, ne dorim și o cât mai bună comunicare, atât cu cetățenii, cât și cu operatorii care vor interveni pentru deszăpezire. De aceea, pe lângă numărul de telefon al dispeceratului vom reactiva pagina de Facebook https://www.facebook.com/drumurihunedoara/ unde vom publica toate informațiile necesare publicului larg.”

Partajează această știre

Lasă un răspuns