226 de burse de ajutor social/ burse medicale vor fi acordate, în primul semestru, elevilor care frecventează cursurile instituțiilor de învățământ special, finanțate din bugetul propriu al județului Hunedoara și bugetul de stat.
Consilierii județeni întruniți în sedință ordinară, desfășurată în data de 27 noiembrie 2020 în sistem de videoconferință, au aprobat propunerea președintelui Laurențiu Nistor de a majora cu 50% cuantumul burselor de ajutor social și bursele medicale pentru elevii din învățământul special din județul Hunedoara. Cuantumul ajunge astfel la 300 de lei/elev/lună.
Conform hotărârii Consiliului Județean Hunedoara, la acordarea burselor se va ține cont de prezența integrală a elevilor la activitățile școlare.
Bursele de ajutor social/ bursele medicale sunt repartizate după cum urmează:
- Centrul de Pedagogie Curativă Simeria – 114 burse;
- Centrul de Educație Incluzivă ”Rudolf Steiner” Hunedoara – 68 de burse;
- Școala Gimnazială ”I.G. Duca” Petroșani – 44 de burse.
Solicitările pentru acordarea burselor au fost analizate și aprobate în consiliile de administrație ale unităților școlare menționate mai sus și se încadrează în prevederile Ordinului Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 5576/2011 privind aprobarea criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat.