Consiliul Județean Arad acordă suport şi sprijină Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România-Filiala Arad (CNIPMMR ARAD) în implementarea proiectului „STRATEG AR+ dezvoltare economică sustenabilă pentru viitorul Aradului”, proiect finanțat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă. Valoarea totală a proiectului este de 293.092,00 lei, Uniunea Europeană contribuind cu 244.145,64 lei.
Ședința de lansare a proiectului a avut loc la Consiliul Județean Arad, în prezența prefectului județului Arad, domnul Toth Csaba, a vicepreședintelui Răzvan Cadar și a numeroși primari din orașele și comunele.
Președintele CNIPMMR ARAD, Mihaela Breaz, a prezentat obiectivele urmărite prin acest proiect, cel mai important fiind creșterea și întărirea capacității organizațiilor sectorului IMM din județul Arad de a se implica în formularea de politici publice alternative care să contribuie la dezvoltarea economică locală a județului Arad.
„Ne dorim dezvoltarea abilităților partenerilor sociali de a elabora și transpune în practică un Plan de dezvoltare locală a județului Arad orientat către Future Economy. Acest obiectiv va fi realizat prin conlucrarea grupului țintă vizat, respectiv ONG-uri, parteneri sociali, autorități publice locale. Toți acești actori locali vor avea abilitatea de a se implica în formularea unui instrument concret de dezvoltare a comunității locale. Totodată, va fi întocmită și o analiză a domeniilor vizate de Future Economy, aplicabile economiei județului Arad”, a declarat Mihaela Breaz.
Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, a subliniat rolul decisive al întreprinderilor mici și mijlocii în economia județului și a insistat asupra faptului că administrația locală reprezintă un partener de încredere al acestor investitori. „Avem nevoie de parteneri sociali puternici, care să transpună în acțiuni concrete direcțiile din Strategia de dezvoltare actualizată pentru județul Arad, axată pe Future Economy. În această Strategie de Dezvoltare am punctat oportunitățile pe care le poate avea mediul de afaceri în județul Arad, raportat pe zone, în funcție de infrastructura existentă, de forța de muncă, de pregătirea acesteia. Întreprinderile mici și mijlocii dau echilibrul economic al unei comunități și pot crea mult mai ușor acest parteneriat între mediul economic și forța de muncă”, a subliniat Răzvan Cadar.