În acest sens, astăzi, consilierii județeni au aprobat cel de-al doilea act adițional la contractul de parteneriat dintre Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., Municipiul Oradea, Municipiul Arad, Judeţul Arad și Județul Bihor, prin care se solicită finanțarea acestui obiectiv prin aplicarea prevederilor OUG 88/2020. Prin această ordonanță se acordă sprijin financiar în domenii strategice, considerate prioritare pentru perioada de programare 2021-2027.
„La începutul săptămânii viitoare, Compania Națională de Investiții are ședință de consiliu de administraţie și toți partenerii trebuie să emită hotărâri de consilii până în acel moment, astfel încât CNAIR să emită propriile hotărâri. Conform acestui parteneriat se va putea depune o cerere de finanțare în baza Ordonanței 88/2020 și vom putea, în scurt timp, pe de o parte, să recuperăm banii pe care i-am plătit pentru părți din studiul de fezabilitate, iar pe de altă parte, finanțarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic să se realizeze, în continuare, în baza mecanismului cererilor de plată, fără a mai angaja sume destul de substanțiale de la bugetele locale”, a explicat Iustin Cionca, preşedintele CJA.
Această modificare ar permite accesarea de fonduri europene nerambursabile atât pentru faza de elaborare/actualizare/completare/revizuire a documentației tehnico-economice, cât și pentru faza de execuție efectivă a lucrării.